Vopsea de par pentru persoanele sensibile

Exista pe lume femei care nu se pot bucura de produsele destinate lor. Doua dintre cele mai bune prietene ale mele sunt alergice la parfumuri, la mirosuri puternice si la amoniac. Le-am vazut de multe ori iesind din birou urgent cand o tuse sufocanta le chinuiau fiindca intrese cineva parfumat in incapere sau se folosise motorina la aprinsul focului.

Si cand se facea cafeaua pentru toata lumea ele erau nevoite sa iasa. Crizele de astm se manifestau si prin reactiile negative la anumite mirosuri sau produse.
-Stii ce ma nemultumeste cel mai mult, imi spune Lacramioara? Faptul ca in momentul in care voi fi alba ca neaua nu ma pot vopsi. Deja mi-au aparut fire de par albe. Ce ma fac eu cu vopselele acestea care contin amoniac?
Vopsea fara amoniac, spuse din coltul ei Floria. Nici eu nu suport amoniacul fiindca port dioptrii uriase. Am gresit in tinerete cand foloseam orice vopsea de par, iar acum platesc scump.

Lacramioara era circumspecta. Nu credea ca s-a inventat un asemenea produs, iar Floria a tratat-o ca pe Toma Necredinciosul, a chemat-o la biroul ei si a dat o cautare a sintagmei: vopsea de par profesionala. Lacramioara se astepta sa gaseasca doua-trei nuante sterse, dar erau acolo toate culorile: blond platinat si auriu, saten inchis si deschis, roscat, violet, negru si maro.

Cinci pagini de produse dedicate femeilor sensibile asteptau in magazine sa fie alese, livrate si folosite.
Am dezbatut mult ideea ca ni se pare o forma maxima de respect sa aiba la vanzare vopsele pentru femeile alergice la amoniac si cu diferite sensibilitati. In alta parte nu exista atata empatie si disponibilitate ca pe Esteto.ro.
De pilda cand Lacramioara a dorit sa vorbeasca in ziua plasarii comenzii cu operatorul de vanzari, acesta i-a stat la dispozitie. De altfel, dincolo de cuvant dat clientilor, exista avizul Asociatiei Pentru Protectia Cumparatorilor, evaluarile clientilor multumiti si certificatul de garantare a calitatii si originalitatii care vine la pachet cu produsele.

Femeile sensibile din birou tot mai aveau o indoiala:
-Cred ca pretul unei astfel de vopsele de par te indatoreaza pe viata!
Ele au costatat cu imensa bucurie ca preturile variau intre 27 de lei si 39 de lei. Lacramioara dorea un blond luminous deschis si il gasi: Wella Professionals Colour Touch nunata 10/73.

Dupa cateva luni de utilizare, parul ei era mai stralucitor, mai lung, mai des si mai tanar datorita ingredinetelor benefice podoabei capilare: keratina si ceara naturala. Culoarea era garantata 20-24 de spalari. Oricine trebuie sa fie informat cu privire la varietatea produselor comercializate pe Esteto.ro, calitatea si superpretul acestora!
Cea mai importanta informatie este legata de existenta vopselei de par permanenta, a celei fara amoniac, precum si a culorilor atipice de par: violet, albastru, rose-gold.

Asa, prietenele mele au descoperit sursa permanenta de vopsea pentru par fara amoniac si au fost cele mai fericite femei din lume.
De dragul lor si pentru a-mi pastra sanatatea folosesc si eu acest produs pe care nu l-as inlocui cu altceva.

Acest articol a fost publicat în DIVERSE și etichetat cu , . Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Demonstraţi că nu sunteţi un robot *