Cosmin are nevoie de ajutorul nostru pentru a putea face un transplant de rinichi. Haideţi să îi dăm o şansă să trăiască!

Sau sfârşit şi cele 7 zile de vacanţa petrecute de cei 57 de copii şi tineri dializati în Insula Creta. Tabăra de vară, un lucru minunat, şi mult dorit de aceşti tineri, se desfăşoară datorită Asociaţiei pentru Solidaritate şi Empatie „Delia Grădinaru”, a implicării directe a domnului deputat Emanuel Ungureanu, omul care cu un suflet uriaş, o forţă imensă şi o implicare desăvârşită, care de multe ori te uimeşte de calmul cu care poate rezolva orice problemă, sau aproape orice problemă.

Un singur lucru a lipsit acestor tineri…….prietenul lor Cosmin……care nu a reuşit să ajungă în această vacanţă din anumite motive de tehnică medicală. Dar să dezvoltăm puţin acest subiect.
Cosmin este un copil care face dializă renală aproape de când s-a născut. La vârsta de 14 ani, pe care îi are acum , are o greutate de până în 30 de kg şi o înălţime de 110cm, deoarece insuficienţa renală cronică face imposibilă dezvoltarea unui copil. Centrul de dializă unde au făcut dializă aceşti tineri pe timpul vacanţei, au toate dotările necesare acestui tratament, dar Cosmin necesita un tratament mai special datorită greutăţii foarte mici. Practic aparatele de dializă Fresenius 5008, care sunt de ultimă generaţie, nu pot dializa un copil.
De ce nu au în dotare şi dializoare pentru copii?
Iată aici este diferenţa! În ţările dezvoltate, în care nu se fură ca în codru, şi în care respectul pentru omul de rând este o virtute, copii mici ce au fost diagnosticaţi cu insuficienţă renală cronică sunt transplantaţi. La noi în ţară acest lucru este doar un vis!

Toţi tinerii din tabără au fost „goi sufleteşte”, pentru că Cosmin era tot un munte de energie şi veselie când era împreună cu ei. A încercat Dl Emanuel Ungureanu să îi aline aceasta supărare, dar lucrurile nu pot compensa suflete.
De aceea dl deputat are ca obiectiv principal, în următoarea perioadă, strângerea de fonduri pentru ca acest copil să poată merge la o clinică din Spania unde să facă un transplant de rinichi. Vor fi necesare multe investigaţii, deplasări alături de un însoţitor, care va fi mama lui, şi multe alte cheltuieli pe care familia lui Cosmin nu şi le pot permite.

Haideţi ca noi toţi, cu mic cu mare, să îl ajutăm, şi să îi dăm speranţe de viaţă acestui copil!

Un leu, plus un alt leu, la o mulţime de oameni inimoşi şi empatici nu este deloc mult, dar pot însemna pentru Cosmin încă 10, 20 sau chiar 30 de ani de viaţă în plus!

Cine doreşte poate face donaţii în contul Asociaţiei pentru solidaritate şi Empatie „Delia Grădinaru”:

RO45BTRL01301205F94787XX

cu menţiunea : „pentru Cosmin Fizeşan”.

Dacă aveţi blog sau site, şi doriţi să faceţi public acest act caritabil, vă rog să îmi lăsaţi într-un coment la acest articol un link către acel post, pentru a vă putea specifica la finalul acestei campanii.

Vom reuşi Cosmin să te avem aproape!

Acest articol a fost publicat în Transplantul renal, Uncategorized și etichetat cu , , , . Salvează legătura permanentă.

Un răspuns la Cosmin are nevoie de ajutorul nostru pentru a putea face un transplant de rinichi. Haideţi să îi dăm o şansă să trăiască!

  1. Lamiita Petre spune:

    Frumos gestul tau, Nicu. Sa-i dea Dumnezeu sanatate si cu ajutorul unor oameni cu inima mare, sa speram ca va reusi sa se bucure de copilarie

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Demonstraţi că nu sunteţi un robot *