Amintiri cu iz de Fetească Neagră

Nu sunt prea dese momentele în care scriu pe blog despre produse alimentare sau alcoolice, dar astăzi vreau să vă povestesc câte puţin din trecutul meu nu prea îndepărtat, despre degustarea şi puterea miraculoasă a unui vin bun.

Nu de putine ori a fost când am auzit specialiştii spunând că, vinul este cea mai sănătoasă băutură din lume. Eu nu zic că nu o fi aşa, dar o să vin şi cu dovezi, zic eu, destul de credibile. Dacă stăm şi analizăm puţin istoria vinului, zis şi Licoarea lui Bachus, vedem că această băutură a fost consumată ca licoare miraculoasă încă de pe timpul zeilor. Romanii foloseau vinul atunci când mergeau la luptă, pentru că le dădea o stare de invincibilitate, se spune că nu mai aveau teamă de nimic. Să fie aşa, să nu fie, nu avem de unde şti, decât citind istoria. Sunt multe mituri create pe această temă, dar realitatea ne dovedeşte prin beciurile şi cramele descoperite, că vinul a fost foarte apreciat încă de pe timpul popoarelor dacice.

La noi în familie există o tradiţie, dacă îi pot spune aşa, de a face vin în fiecare an. Avem în grădină două şpaliere de fetească şi unul de otonel, dar baza procurării strugurilor este judeţul Vrancea, zona Odobeşti. Nu se poate compara vinul ieşit din recolta de acasă, cu cel rezultat din stoarcerea strugurilor din Odobeşti, chiar dacă soiul este acelaşi. Se pare că solul, clima, îngrijirea corectă a viei, şi cine mai ştie ce secrete or mai fi, fac să schimbe aroma, să îi dea o coloratură aparte, să fie un deliciu pentru orice consumator.

Nu pot să zic că sunt consumator zilnic al licorii lui Bachus, dar nu refuz niciodată ocazia de a savura, cu un prieten sau…..cu mai mulţi, câte un pahar, sau două, depinde de împrejurări, cu vin bun. Prima mea încercare de a bea o cupă cu vin, a fost la vârsta majoratului, părinţii fiind foarte restrictivi în privinţa consumului de alcool la copii. Eram răsfăţaţi doar cu must sau cu puţin năspriu, care abia începea să fermenteze. Ce să zic, abia aşteptam să scoată din butoiul de stejar o cană de must, de culoarea petalei de trandafir roşu aprins, cu aromă stridentă de prună uscată şi cireaşă neagră, care pentru noi copiii era cel mai bun suc din lume. Când am devenit şi eu cică major, ne-am adunat prieteni, amici, vecini şi vecine, parinţi şi neamuri de toate gradele, ce mai……o cumătrie bună. Printre cei veniţi aveam un invitat mai special. Era un unchi, de fapt un unchi de-al lui bunicul, care era un centenar notoriu al zonei. Împlinise suta de ani dar nu ziceai că are mai mult de 70. Era vecin cu noi, vorbesc la trecut deoarece acum este dus în lumea celor drepţi, aşa că după ce stătea vinul din fermentaţie venea zi de zi cu sticla de 500 ml , ca să îi dăm puţin curaj de viaţă. Avea el un citat de-al lui Anton Pann, care îl zicea de fiecare dată când venea: „Vinul e toiagul batrâneţilor şi nebunia tinereţilor”
Şi mare dreptate avea. Cu 200 ml de vin în fiecare zi, a trăit 102 ani, fără probleme cardiace, fără să poarte ochelari, şi fără să se sprijine în cârjă. Poate că ar fi trăit şi acum dacă nu s-ar fi urcat în cireş, de unde a căzut , iar căzătura fiindu-i fatală.

Şi cum spuneam, la petrecerea majoratului a venit cu un cadou, că de…..deveneam şi eu bărbat. O cutie rotundă, făcută din scoarţă de brad, că cică bradul reprezintă longevitate, ambalată într-un ştergar cu motive naţionale, pentru păstrarea tradiţiei strămoşeşti. Înăuntrul cutiei stătea aşezată tacticoasă, o sticlă de 500 ml cu vin roşu ca sângele. În capătul sticlei stătea atârnat, legat cu o fundiţă din bumbac, un biberon. Ca să vezi ce i-a dat prin cap moşului……Pe o etichetă aşezată discret, aveam instrucţiuni de folosire a biberonului şi a conţinutului. Fiecare pas a trebuit executat fără nici o reţinere. Şi uite aşa am fost nevoit să savurez cei 500 ml de vin, trăgând ca un bebeluş din biberon. Spunea unchiul…..”aşa o să îţi aminteşti de această zi, şi în acest fel vei şti să apreciezi oamenii, şi totodată gustul unui vin cu o vechime de 5 ani. Păstrase timp de 5 ani o sticlă cu vin, special pentru majoratul meu.
După ce am tras din biberon jumătate de oră, şi îmi amintesc şi acum gustul acela de fetească neagră, cu un iz plăcut ce stărneşte curiozitatea şi pofta de a-l savura, mi s-au înroşit obrajii şi nasul, am început să am fiori , când de fericire, când de tristeţe, ba cântam, ba râdeam, eram în formă maximă. Toţi făceau glume pe tema vinului şi a stării mele. Numai că atunci a venit şi sfatul unui bătrân cunoscător într-ale vinului: „Vinul băut cu măsură, vorbit sau nu, este leacul vieţii fără de moarte şi a fericirii fără de sfârşit!”

 

De atunci am consumat vin mai mult din curiozitate. În unele situaţii şi-a făcut loc plăcerea şi dorinţa de a-l degusta, iar acum, când am ocazia să gust din această licoare, simt că mă completează. Am diversificat întotdeauna aromele şi gustul şi am încercat să îl găsesc pe cel mai bun. Se spune că de multe ori vinul bun îl simţi cu corpul, doar pe cel vechi îl simţi cu inima. Eu am rămas fidel soiului Fetească Neagră pentru a păstra tradiţia familiei, şi pentru că la început îmi atinge văzul, gustul şi mirosul, pe urmă îmi accelerează circulaţia sangvină în tot corpul, iar în final îmi cucereşte inima. Sunt câţiva ani buni de când acasă nu am mai făcut vin, dar am căutat să îmi completez inima cu un vin bun din comerţ. Din anul 2014, atunci când am degustat prima dată Fetească Neagră de la crama „Beciurile Domnești „m-am îndrăgostit de acest soi. De fapt vinul este stors din recolta foarte bogată a anului 2013, anul în care producţia de struguri la hectar a fost foarte ridicată, cu un conţinut mare de zaharuri. În general Feteasca Neagră are un gust discret de coacăze şi cireşe negre, completat de un iz plăcut de prună uscată, dar cel ce a fost făcut în anul 2013 parcă are ceva şi mai special.

Şi nici nu are cum să fie altfel. Vincon România A acumulat de-a lungul a peste 60 de ani, experienţă şi valoare în producerea de soiuri consacrate de vinuri. Deţine circa 1500 ha de terenuri vinicole, 10 crame, dintre care Beciurile Domneşti fiind una dintre cele mai vechi crame din România(a fost pusă temelia încă din timpul domniei lui Ştefan cel Mare), este inclusă şi în patrimoniul Unesco, , trei linii de îmbuteliere performante, dar cel mai important lucru care trebuie menţionat, sunt multiplele medalii de aur şi argint câştigate la concursurile internaţionale de la Bruxelles.

Nu doresc a ridica în slăvi Vincon România, deşi o merită, dar cel mai simplu mod de a descoperi cele spuse de mine, este degustarea soiurilor de vin din cramele Vincon, sau chiar să vă faceţi o programare la vestita cramă Beciurile Domneşti unde puteţi degusta, dacă aveţi peste 18 ani, soiuri de vin nobile, vinuri cu o vechime de 69 de ani, soiuri consacrate care vor trezi pasiuni şi ispite în inima fiecăruia.

 

Sursa foto-facebook.com/BeciulDomnesc

Acest articol a fost publicat în DIVERSE și etichetat cu , , , . Salvează legătura permanentă.

4 răspunsuri la Amintiri cu iz de Fetească Neagră

  1. Irina Sima spune:

    Mie imi place mult vinul… mai ales cel de casa! In ceea ce priveste vinurile din comert, Feteasca Neagra de la Beciurile Domnesti se numara printre preferinte!

  2. sa stii ca eu nu prea beau vin, dar citind povestea asta si imaginandu-mi culoarea si aroma unui vin romanesc bun, asa cum e Feteasca asta, imi cam ploua in gura. Chiar mi-ar prinde bine un pahar, ca tot am de scris si duc lipsa de inspiratie.

    • nicu.despa spune:

      Nu ştii ce pierzi……Te invit eu la o cupă de Fetească neagră…..şi o să vezi ce inspiraţiune o să ai…….Licoare degustată……inspiraţie dezvoltată……campanie câştigată! Trei în unul…..cu gust de fetească!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Demonstraţi că nu sunteţi un robot *