Shop cadouri handmade.ro, un magazin cu produse creeate cu pasiune

Am scris de multe ori despre probleme de sănătate, am scris şi advertoriale plătite, cu preţ destul de mic, mi-am forţat neuronul să producă ceva pentru concursurile pentru bloggeri, le recunosc pe toate, dar astăzi îmi voi face publicitate gratis la magazinul creeat de mine.

www.shop-cadouri-handmade.ro
Căci despre el este vorba, a început să „crească” acum două săptămâni. Cred că aţi observat „dispariţia” mea virtuală! În acest interval de timp nu mi s-au întâmplat decât lucruri bune, dacă pot să spun aşa. Dar de această dată o să vorbesc doar despre „naşterea” magazinului online, şi ce se poate cumpăra de aici.

Aşa cum am spus, acum două săptămâni, tot într-o duminică, m-am întâlnit , într-un context care prefer să nu amintesc de el, cu dl
Emanuel Ungureanu,preşedintele
Asociatia pentru Solidaritate şi Empatie „Delia Grădinaru”.
Fusese în târgul de mărţisoare organizat în Piaţa Unirii din Cluj Napoca, unde două fete, membre ale asociaţiei, vindeau mărţişoare creeate chiar de ele. Şi de aici a venit ideea magazinului.

Am zis că ar fi bine să se facă un shop online pentru a putea vinde tot timpul, nu numai la astfel de târguri. Să nu mai trebuiască ca toţi cei ce facem lucruri de mână, şi care facem şi dializă, să stăm în faţa unei tarabe. Ba chiar, de multe ori să rămâi dezamăgit de ce ai vândut într-o zi. Mi-am prezentat ideea, bine argumentată, domnului Emanuel, cu detalii de vânzare şi livrare, modul de funcţionare al magazinului, iar dumnealui a reacţionat fără nici o abţinere. „Dacă poţi să îl faci, începe lucrul. Iată bani pentru gazdă şi domeniu, şi aştept să văd ce iese!”

Acum spun eu…..”Asta a ieşit”! Un magazin online care comercializează produse handmade de toate felurile. Icoane, origami quilling şi modular, lucruri croşetate, brăţări, şi multe altele. Este doar începutul, dar aştept să se alieze cu cei deja prezenţi cu produse în magazin, şi pe ceilalţi membri ai asociaţiei. Singurul lucru care cred că va fi cam neplăcut pentru clienţi, este că vor putea cumpăra doar de la o singură categorie în parte, cum ar fi „produse Ioana” sau „produse Andrada”. De ce acest lucru? Pentru că locuim în judeţe diferite, cu 400 de km distanţă unii faţă de alţii, şi nu avem posibilitatea să adunăm produsele într-un singur loc. Sperăm să putem găsi o cale de a rezolva acest inconvenient, dar deocamdată ne limităm la minimul de resurse.

Nu vreau să vă plictisesc cu prea multe detalii, ci vă las să vedeţi în realitate ceea ce am spus, accesând link-ul de mai sus, sau mergând pe
pagina de Facebook a magazinului unde vă rog să îmi daţi un like şi share, pentru a reuşi să fac cunoscut acest proiect, şi ţineţi aproape căci vom organiza un concurs cu premii handmade foarte frumoase!

Acest articol a fost publicat în DIVERSE și etichetat cu , , , . Salvează legătura permanentă.

4 răspunsuri la Shop cadouri handmade.ro, un magazin cu produse creeate cu pasiune

  1. Irina Sima spune:

    Esti un adevarat talent. Luna trecuta am avut ocazia sa fiu prezenta la o expozitie de origami in cadul Centrului de Cultura Prahova. Exponatele prezentate au fost realizate de o tanara foarte talentata si sensibila, Isabela Neagu. Am dat share si daca vrei, o sa ii trimit si ei link-ul tau. :-*

    • nicu.despa spune:

      E foarte fain să poţi face o expoziţie! Chiar te rog să îi dai linck-ul. Aş fi bucuros să o pot cunoaşte. Poate are o pagină de FB?

  2. Lamiita Petre spune:

    Sunt minunate creatiile tale, pacat ca suntem preocupati de multe alte lucruri care ne consuma in loc sa ne incarcam sufletul de frumos. Cred ca numai un om frumos poate crea lucruri frumoase.

    • nicu.despa spune:

      Mulţumesc Lami pentru aprecieri! Toţi putem face lucruri frumoase, doar că diferite. De exemplu tu scrii frumos……Fiecare cu darul său.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Demonstraţi că nu sunteţi un robot *