Un rinichi artificial, o invenţie revoluţionară care va reda speranţa de viaţă a bolnavilor cu insuficienţă renală

Milioane de oameni din întreg globul pământesc, suferă de insuficienţă renală. Cred că este, după cancer şi sida, o boală care are o mortalitate foarte mare. Este adevărat că sunt metode ingenioase de tratament al acestei boli, cum ar fi dializa şi transplantul, dar aceste metode nu vindecă afecţiunea. Se poate prelungi viaţa, dar aici depinde de rezistenţa organismului, de respectarea regimului alimentar şi de viaţă, de eficienţa tratamentului prin dializă, şi de calitatea organului transplantat…. în cazul unui transplant de rinichi.

În România sunt aproape 10 mii de pacienţi cu insuficienţă renală. Aici întră, pe lângă bolnavii noi descoperiţi, sau cei de grad 1 care încă nu necesită tratament, şi cei cu transplant de organ. Anual se alocă de la bugetul de stat, mai bine de 100 de milioane de euro. Se caută tot timpul, metode inovative, pentru tratarea acestei boli, şi de a reda speranţa de viaţă a acestor pacienţi.

Chiar şi la noi în ţara a fost inventat o nouă metodă de tratament, având marca Alexandru Ciocâlteu, dar care a rămas în taină. Se pare că marile corporaţii, cu monopol în tratamentul prin dializă, nu au dorit să avanseze această posibilitate de tratament, iar banii necesari pentru testarea acestei invenţii au fost doar foarte puţini, sau aproape deloc.

În ţările dezvoltate, precum SUA, se caută în permanenţă soluţii noi, pentru ameliorarea acestei suferinţe. Se alocă anual milioane de dolari, pentru încurajarea marilor centre de cercetare, pentru a reuşi să descopere metoda cea mai eficientă, şi mai puţin costisitoare, în tratarea insuficienţei renale cronice.

Încă din anul 2006, în cadrul Vanderbilt University Medical Center, profesorul Dr. William H. Fissill IV, face progrese majore în construirea unui dispozitiv care să ajute pacienţii să scape de tratamentul prin dializă.

El construieşte un rinichi artificial implantabil, cu filtre microcitare, care va funcţiona cu ajutorul sângelui pompat de inimă, nemai având nevoie de o sursă electrică pentru a putea funcţiona. Acest bio-hibrid este capabil să elimine , în cantitate corespunzătoare, identic cu un rinichi uman, toate rezidurile din sânge, dând posiblitatea pacientului să scape de dializă, şi să se poată reintegra în societate.

Din ce este construit acest dispozitiv?

Modul de funcţionare este unul de-a dreptul ingenios! Se folosesc microcipuri dezvoltate de industria microelectronică, utilizate şi în componentele unui calculator. Aceste cip-uri, cu o precizie foarte mare, pot să realizeze funcţia unui rinichi uman. Fiecare dispozitiv va avea câte 15 microcipuri, stratificate unul peste altul, care vor avea funcţia de filtrare şi echilibrare a substanţelor din organism. Aceste microcipuri sunt acoperite, dacă pot să spun aşa, de un ţesut celular, identic ţesutului celular al unui rinichi. Se va creea un ţesut viu, care va acoperi aceste filtre cu microcips-uri. Avantajul cel mai mare este că acest dispozitiv nu va fi respins de organism! Problema imunităţii şi a compatibilităţii , ca în cazul unui transplant, va fi eliminată. Iată că celulele vii, dezvoltate în bioreactoare, aşa cum a fost şi oaia Doly, sunt benefice pentru oameni, chiar dacă au existat multe reacţii negative atunci când s-a lansat invenţia.

Cum funcţionează?

Acest rinichi artificial funcţionează în mod natural, cu ajutorul fluxului sanguin al pacientului. La momentul actual se studiază şi mai mult dinamica fluidelor, pentru a vedea dacă sunt zone din dispozitiv care să producă o coagulare. Nu este simplu să legi o arteră renală la acest rinichi, şi sângele să fie fluid, fără semne de coagulare. De acest spaţiu, al dinamicii fluidelor, se ocupă Amanda Buck, inginer bio-medical în cadrul Universităţii Vanderbilt.

Se preconizează că până la sfârşitul anului 2017 să fie deja pus pe teste, iar în următorul an să fie făcute cca 20.000 de dispozitive. S-au acordat finanţări de 4 mil de dolari de la bugetul de stat pentru avansarea acestei invenţii, deoarece SUA este campioană la îmbolnăvirile cu insuficienţă renală.

Dacă acest dispozitiv se dovedeşte a fi finalizat în bune condiţii, insuficienţa renală nu va mai fi o boală cu mortalitate ridicată. Mulţi dintre copii şi tinerii care fac dializă vor putea avea o viaţă normală.

Sursa informaţie
https://www.facebook.com/vanderbilt

Acest articol a fost publicat în DIALIZA RENALĂ, Transplantul renal, Uncategorized și etichetat cu , , , . Salvează legătura permanentă.

9 răspunsuri la Un rinichi artificial, o invenţie revoluţionară care va reda speranţa de viaţă a bolnavilor cu insuficienţă renală

  1. Iobagel Mioara spune:

    Doresc sa intru in acest program,chiar daca e numai experimental

  2. Trofimov- Petcu Iulian spune:

    Interesant … Ma bucur pentru Invenție ….dar pana la noi in România va dura multi …. Ani sa putem benificia si noi cei cu BCR … Ma -si oferi si voluntar …visez

  3. Lamiita Petre spune:

    Cred ca tot ceea ce se intampla in lumea asta, nu numai in lumea medicala, dar mai ales in aceasta lume, se intampla in jurul banilor. Isi burdusesc buzunarele cu tratamente luuungi si costisitoare.

  4. Stefania spune:

    Eu,una aș accepta să fiu testată cu acest rinichi.Așteptăm cu entuziasm,să fie adus și în țara noastră,să ne mai lungim viața.

  5. Eu sper ca tu sa reusesti sa faci transplantul mai devreme sa nu stai la mila astora pana se testeaza si se aduce si la noi dispozitivul.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Demonstraţi că nu sunteţi un robot *