O foarfecă profesională face tunsul dintr-o necesitate într-o plăcere

Ştiţi că şi nouă bărbaţilor ne place să arătăm bine în noaptea de revelion? Să nu credeţi că doar doamnele vor să arate fresh. Nu suntem noi pretenţioşi, dar când vine vorba de frezura, de ţinuta şi de pantofi, şi chiar de accesorii, cred că întrecem orice femeie.

Iată că şi eu caut să mă conformez, să fiu în rând cu lumea….ca să zic aşa. Mi-am făcut timp ieri, şi am mers la frizer ca să scurtez puţin părul. Nu era prea mare, dar trebuia îndreptat la spate, pe la perciuni, şi puţin în faţă. Sunt eu puţin cam reţinut când vine vorba de frizer, deoarece ustensilele folosite nu prea corespund mecanic şi igienic. Am zis de nenumărate ori că, dacă aş avea acasă o foarfecă şi o maşină de tuns mi-as face freza singur, şi nu aş mai fi stresat.

Şi cum vă spuneam, am mers la frizerie, m-am pus pe aşteptat pe un scaun, am stat o oră, două, erau aşa de mulţi oameni încât ai fi zis că se face freza degeaba. Dar asta nu are importanţă. Răbdarea cică înfruntă orice situaţie neplăcută. Într-un târziu am luat şi eu loc pe scaunul frizeriţei. Era o domniţă foarte cumsecade, să tot stai să îţi treacă mâna prin păr. Dar când a început să taie cu foarfeca părul de la ceafă, am început să strâng din dinţi de ziceai că sunt la tortură. Măi frate, nu tăia foarfeca aia deloc! Şi mă întrebam eu, oare fata asta nu ştie că sunt foarfeci profesionale care taie, şi care te face să simţi plăcerea unui tuns profesionist? Deja mă gândeam, cine ştie cum voi arăta după această intervenţie! Mă şi vedeam uitându-mă în oglindă după firele rămase rătăcite pe ici pe colo. Am tăcut mâlc, până a ajuns cu foarfeca la dragii mei perciunei. A tăiat o dată, de două ori, simţeam că îmi dau lacrimile de durere. Foarfeca aia nu mai tăia, ci smulgea firele de păr. Nu am mai rezistat şi am sărit ca ars din acel scaun.

Revoltat de situaţie am făcut o „declaraţie”. „Doamna frizer, dumneavoastră nu ştiţi că în lumea asta există respect pentru client? Că sunt instrumente profesionale care fac din această meserie o plăcere şi pentru client şi pentru dumneavoastră? Aţi auzit de foarfeca Jaguar pre Style Ergo cu funcţie de autoascuţire?

A rămas biata frizeriţă fără replică. De altfel ea nu prea avea nici o vină. Era angajată, iar instrumentarul trebuia procurat de către patron. Dar până una alta, am lăsat garda jos şi am început să îi detaliez despre instrumentarul profisional care îl poate găsi pe site-ul Tpb.ro. De la foarfeci, maşini de tuns, scaune frizer, şi până la uscătoare de păr, aparate pentru epilat, cartuşe cu ceară şi tot ce doreşti în materie de beauty. Şi toate sunt mărci de prestigiu, folosite de cei de la saloanele de înfrumuseţare!

Spuneţi şi voi, cât de plăcut este atunci când foarfeca taie bine, când maşina de tuns nu smulge părul iar uscătorul de păr nu arde firele , ce fericit eşti când aparatul care încălzeşte ceară nu se strică la jumătatea activităţii, sau când placa de întins părul nu arde firul? Atunci de ce să nu profităm de ofertele de pe magazinul Tpb.ro? De instrumente profesionale chiar şi pentru uz casnic, cu preţuri acceptabile?

Eu sper, că atunci când voi mai merge la frizer, să aibă instrumentar profesional, iar tunsul să rămână o plăcere nu o necesitate.
Voi ce părere aveţi de instrumentarul din salonul de coafură unde vă aranjaţi părul?

Acest articol a fost publicat în CONCURSURI și etichetat cu , , , . Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Demonstraţi că nu sunteţi un robot *