Ce a văzut un om ce a fost în moarte clinică timp de 8 zile

Am cunoscut cu ceva timp în urmă un vârstnic, care ducea pe umerii săi cei 80 de ani. Nu vă povestesc nimic de contextul întâlnirii, pentru că nu acesta este scopul articolului.

S-a recomandat Ion, pensionar de meserie, fost profesor şi instructor mecanic la liceul de construcţii avioane, din oraşul Bacău. Un om demn, în faţa caruia nu ai nimic de comentat. A „clădit” generaţii întregi de elevi, care au defilat spre viitor, ajungând la timpul lor mari profesori sau decani de facultate, ingineri şi maiştri în aeronautică. Mulţi dintre acesti foşti elevi, vin să îi dea bineţe, să îi mulţumească că le-a oferit un viitor.

Dar cum anii au trecut, au început să apară şi bolile. O operaţie de pancreas, încă una la stomac, trei accidente vasculare şi un infarct miocardic. „Pancreasul, stomacul şi accidentele vasculare le-am trecut cu bine”, spune profesorul, „dar infarctul m-a cam doborât”. Nu au reuşit nemţii să mă doboare în 44, când am fost puşi în vagoane şi trimişi spre malul Dunării, ca să ne apere de gloanţele de pe front, mai povesteşte bătrânul, dar aceastâ afecţiune m-a ţinut în moarte clinică 8 zile. Am vrut să plec dincolo dar mai aveam ceva de făcut aici, şi am primit permisiunea să mă întorc”.

Acum a venit şi întrebarea curiosului de mine: Ce aţi văzut cât aţi fost în moarte clinică?

„O să îţi povestesc doar în mare. Nu pot să dau detalii amânunţite pentru că e groaznic ce am văzut, şi îmi vine să plâng de fiecare dată când îmi amintesc. La început coboram scări, multe scări, parcă nu se mai sfârşeau. Şi nu era loc pe acele scări decât pentru unul singur, pentru mine, deşi eu nu eram corp, nu îmi vedeam picioarele, nimic. Vedeam scările, iar pe lângă ele era un gol imens, fără sfărşit. Nu aveai cum să te întorci, nu puteai să ocoleşti, eram singur, îmi era tare teamă, dar speram că voi găsi o ieşire. În sfârşit s-au sfârşit scările, nu mai coboram. Mergeam pe o cărare dreaptă, dar tot aşa de îngustă. Am ajuns, sau am fost dus, nici nu mai ştiu cum să zic, într-un loc foarte frumos. Totul era aurit, foarte strălucitor. Copacii aveau flori şi frunze strălucitoare, fructele erau parcă din aur, păsări de tot felul, şi mai mici, şi mai mari, care cântau toate o melodie care parcă mă adormea. Şi am mai văzut şi femei şi bărbaţi, toţi la fel. Semănau leiţi între ei, nu puteai face o diferenţă. Erau frumoşi din cale-afară, păr blond-aurit, iar corpurile neacoperite emanau o lumină orbitoare”.

viata-dupa-moarte1„Nu am stat prea mult acolo. Mi-am continuat călătoria pe acea cărare îngustă. Dar acum era din ce în ce mai groaznic. Pe lângă acea cărare, de o parte şi de alta, erau tot felul de urăciuni. Şerpi mari, tot felul de animale fioroase care vroiau să mănânce din mine…..era tare înfiorător. Grăbeam pasul ca să ajung la acea lumină, din capătul cărării. Simţeam parcă că nu mai pot respira, era din ce în ce mai cald. Într-un târziu am ajuns la acea lumină. Dau şi intru, parcă era ca o ieşire dintr-o peşteră. Acolo, ce am văzut…….este…..nici nu am cuvinte să spun”.

Aici, bătrânul, a început să plângă în hohote. Printre lacrimi, a continuat: ” erau oameni schingiuiţi, femei agăţate cu verigi de undeva de sus, iar dedesubt erau flăcări mari care le topeau încet, animale fioroase care muşcau din oameni, şi tot felul de orori”. Plângea, mai nu se mai putea respira. Am tăcut, nu am mai întrebat nimic. După un timp s-a liniştit, şi a continuat. „Nu mai pot continua să povestesc ce am mai văzut în groapa aceea, dar de acolo m-am întors pe altă cărare, mai scurtă şi parcă mult mai uşor de mers pe ea. Nu a durat mult, şi am ajuns la judecată. Da, era parcă Cina cea de taină, cu Domnul Iisus şi cu apostolii. S-a ridicat Domnul Iisus şi mi-a intins o bucată de pâine, care era ca o lipie, şi o cupă aurită, cu apă. Îmi era aşa de foame şi de sete, încât am mâncat pe nerăsuflate pâinea, iar când am băut din cupă am simţit că avea gust de vin. Cum am terminat de băut……am deschis ochii şi am văzut lumina zilei din nou!

imagesErau la capătul patului fiica mea, asistenta şi doctorul. Fusese chemaţi deoarece începuse aparatele la care eram conectat să arate o încetinire a activităţii inimii. Aşteptau să mă sfârşesc. Dar iată că eu m-am încăpăţânat, şi am înviat. Mi-a fost dat să beau din cupa vieţii, dându-mi şansa să mai trăiesc, să corectez greşelile făcute, să mă rog, să cred în Dumnezeu, să mă schimb. Şi drept vă spun…..faceţi cumva ca să nu ajungeţi acolo unde erau pedepsele cele crunte!

Eu unul, cel care vă scriu această povestire reală, am rămas fără cuvinte. Să fi fost trimis bătrânul înapoi ca să povestească cele văzute, şi astfel să căutăm noi o schimbare, o îndreptare a sufletului, pentru a nu ajunge în locurile groazei şi a chinurilor?

Acest articol a fost publicat în DIVERSE și etichetat cu , . Salvează legătura permanentă.

6 răspunsuri la Ce a văzut un om ce a fost în moarte clinică timp de 8 zile

  1. Impresionanta povestea batranului, dar si eu cred ca ceva din relatarea lui are legatura cu subconstientul cu dorintele si fricile… Stau sa ma gandesc, daca sufletul este detasat de corp, atunci durerea fizica nu mai exista, in schimb apar remuscarile care pot fi mult mai groaznice…

  2. Ioana Radu spune:

    Eu sunt mai sceptica din fire. Nu exista, oare, posibilitatea ca toata istorisirea sa aiba legatura cu subconstientul si temerile personale? Eu imi imaginez ca toate chestiile au o justificare, de multe ori medicala. Ca poate nu toti se inspaimanta la imaginile care l-au facut sa planga pe domnul profesor. Fricile sunt diferite, la fel ca noi toti. Si, in functie de ele, ne apar imagini diferite cand si daca vom ajunge in acelasi punct.

  3. stefania jiga spune:

    Ar trebui să ne gândim de zece ori înainte să facem un lucru,care ar putea să ne coste sufletul.Pe mine una chiar m-a îngrozit această poveste,și parcă nu știu cum să fac să mă apropii de Dumnezeu mai mult,pentru a ajunge într-un loc frumos și fără suferință.

  4. se face pielea de gaina cand citesc astfel de relatari mai ales ca eu sunt sigura ca lumea de dincolo există.

  5. Lamiita P spune:

    Impresionanta poveste daca este adevarata. Toata viata mi-a fost frica de necunoscut si ma gandesc adeseori cum va fi. (anxioasa si panicoasa din mine).

    • nicu.despa spune:

      Eu am relatat cuvintele bătrânului, şi acelaşi lucruu l-am întrebat şi eu. A spus aşa: ” nu îmi pot permite să mai fac ceva rău, şi nici să mint!”.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Demonstraţi că nu sunteţi un robot *