Ştii cum se poate vizita orice obiectiv turistic din România?

Da, această întrebare mi-a adresat-o şi mie o cunoştinţă, atunci când am spus că aş colinda ţara în lung şi-n lat dar nu am cu ce. Căci, haidem să o zicem pe aia dreaptă. Nu o să plec cu bicla sau la pas, să merg pe Ceahlău sau să trec Transfăgărăşanul. Nu e imposibil, dar cred că mi-ar trebui ceva timp şi mult antrenament, şi de amândouă duc lipsă.

Răspunsul dat de Sile, cunoştinţa de care vă spuneam, nu a fost deloc surprinzător, pentru că am mai primit acest sfat şi din altă parte. Să merg la o firmă de inchirieri masini să aleg ce autoturism vreau, şi…..pe aici ţi-e drumul! Mergi oriunde doreşti! Sunt cam greu de convins, dar acum a cam reuşit, mai ales când mi-a povestit cum a văzut o mulţime de locuri frumoase din ţară, mergând doar cu o maşină închiriată.

NegruÎmi doresc de mult timp să merg în nord-vestul ţării, prin Maramureş, Baia Mare şi prin Cluj-Napoca. Să plec din Bacău, locul de reşedinţă, spre Neamţ, să trec prin Botoşani şi Suceava, cu o scurtă oprire la Cetatea Neamţului, să vizitez locurile istorice ale Sucevei, şi pe urmă să trec Carpaţii spre Maramureş. Este adevărat că , drumul e cam lung, dar când maşina este confortabilă, este plăcut să mergi chiar şi o zi întreagă. Dar nu cred că voi rezista, văzând peisajele fermecătoare din munţi, şi să nu opresc măcar pentru o fotografie.

Maramureşul este recunoscut pentru tradiţia care se păstrează şi acum, chiar dacă civilizaţia şi-a pus amprenta peste multe din obiceiurile şi portul popular românesc. În zilele de sărbătoare, cu mic cu mare, ţăranii, se îmbracă în straie populare şi merg la şezătoare sau către biserica satului, respectând cu sfinţenie aceste obiceiuri străbune. Vă daţi seama ce frumos şi ce farmec are acea zonă? Măcar o seară să pot sta în acele locuri. Să simt pe pielea mea tradiţia maramureşană.

Şi dacă tot am zis de tradiţie, Cimitirul Vesel de la Săpânţa şi Mocăniţa din Vişeul de Sus, rămân principalele obiective turistice vizitate de români şi de turiştii străini. De abia aştept să fac şi eu o plimbare cu Mocăniţa! Ne povestea un vecin, care se apropia de 100 de ani, acum 15 ani în urmă, despre trenurile mici cu aburi, cu care se transporta masa lemnoasă, şi uneori mai mergeau şi oamenii. Doar în Vişeul de Sus sa mai păstrat un astfel de tren, care este şi funcţionabil doar pentru turişti.

mocanita toamnaDe Cimitirul Vesel nu mai spun nimic, pentru că este un simbol al ardealului şi al întregii Românii. Dacă zici unui străin „Cimitirul Vesel” , îţi spune că este foarte frumos, să mergi în România să vezi. Acest cimitir este cunoscut în toată lumea, crucile colorate în culori vesele, cu mesaje care destăinuie povestea decedatului, în versuri hazlii.

Cruci-de-lemn-sculptate-in-stajar-Cimitirul-Vesel-de-la-SapantaDin nordul ţării, după ce voi vizita Cimitirul Vesel, mă voi îndrepta spre Salina Turda, un obiectiv care nu trebuie omis dacă ai drum în Cluj-Napoca. Să vezi cum scoteau sarea din mină străbunii noştri, să mergi la pas prin galeriile de sare, şi de ce nu, să faci o şedinţă de aerosoli în sala mare. Eu am mai fost acolo, dar mi-a plăcut aşa de mult şi m-am simţit atât de bine, că ori de câte ori voi trece prin ardeal, mă opresc puţin şi acolo.

Pentru un final de călătorie reuşit, în ultima zi îmi voi îndrepta paşii, sau mai bine spus roţile maşinii, către Pădurea Horea, la Peştera Scărişoara, , care adăposteşte cel mai mare gheţar subteran din România! Dar frumuseţea peisajelor, liniştea naturii, atrage cu siguranță pe oricine, să îşi petreacă cât mai mult timp în zonă şi să descopere şi alte comori ale Munţilor Apuseni!

pestera-scarisoara-3928În zonă se poate ajunge şi cu mijloacele de transport în comun, dar nu poţi să deviezi din traseul lor. Dar când eşti cu maşina pe care o conduci personal, poţi opri unde vrei,sau să te afunzi pe orice drumeag, până la locul dorit. Eu unul, dacă aş putea aş merge numai prin pădure, oricât ar fi drumul de rău.

Ştiţi care este avantajul închirierii unei maşini ?
– Nu trebuie să plăteşti taxe anuale sau asigurare
– nu ai de schimbat piese sau cauciucuri
– poţi să conduci o maşină apărută recent pe piaţă, chiar dacă nu ai posibilitatea să o cumperi
– poţi să călătoreşti oriunde doreşti, atât în ţară cât şi în străînătate.

Care este avantajul închirierii unei maşini de la SIXT Rent a Car?
1. Pentru că New Kopel Group este singura companie din România, care oferă servicii de leasing operaţional şi management renta car, şi care din anul 2006 este licenţiat exclusiv SIXT Rent a Car.Acesta fiind clasat ca fiind cel mai puternic furnizor de rentacar din lume.
2. Poţi să închiriezi din majoritatea judeţelor.
3. Alegi maşina în funcţie de terenul pe care ai de mers.
4. Închiriezi o maşină pe o durată nelimitată.
5. Ai discount major la închirierea unei maşini pe perioadă mai mare

Nu mai este un impediment să pot vizita ţara în lung şi-n lat, să descopăr locuri cu însemnătate istorică, peisaje care te lasă fără respiraţie atunci când le priveşti. Trebuie să mulţumesc celor ce m-au convins că, o maşină închiriată este o soluţie utilă celor ce vor să călătorească, dar nu au mijloc de transport!

Acest articol a fost publicat în CONCURSURI, Uncategorized și etichetat cu , , , . Salvează legătura permanentă.

3 răspunsuri la Ştii cum se poate vizita orice obiectiv turistic din România?

  1. Ioana Radu spune:

    Eu as inchiria o masina cu o saptamana inainte de nunta, sa-mi iau cateva prietene si sa fugim la mare, sa facem petrecerea burlacitelor acolo :))
    Dar, la asa ocazie, o sa vreau o masina pe masura. Am vazut ca au o gramada de optiuni in privinta asta :D

    • nicu.despa spune:

      Să nu uiţi să ne chemi şi pe noi la nuntă! Închiriez şi trei maşini, numai să mă chemi la nuntă!

  2. Eu clar sunt genul care ar opta pentru inchierea unei masini pe perioada vacantei. Decat sa ma duc undeva cu trenul, mai bine stau acasa. Daca mai nimeresti, pe caldura asta, si un tren fara aer conditionat, eventual si cu ferestrele blocate, te-ai scos!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Demonstraţi că nu sunteţi un robot *