Cum poate atenta cardul de sănătate la viaţa unui pacient dializat

Cardul de sănătate a fost şi este o problemă, datorită sistemului prost gândit. Nu cred că este o noutate ceea ce vă spun eu acum, dar uneori îţi vine să te duci peste ei şi să le faci ceva ca să ajungă şi ei în situaţia pe care o voi prezenta în continuare.

Am un prieten foarte bun, şi coleg, care viaţa la pricopsit cu o boală autoimună. Se numeşte AMILOIDOZĂ, şi mai mult găsiţi pe site-urile de specialitate despre această afecţiune. Nu doresc să intru în detalii medicale, deoarece altul e scopul acestui articol. Amiloidoza fiind o boală autoimună, pacientul are nevoie de tratament periodic, altfel scade imunitatea la 0, urmând decesul. IMUNOGLOBULINA se administrează o dată la o lună de zile, doar în centrele universitare. Nu e nimic straniu până aici. Cred că este bine acest lucru, deoarece sunt mai dotaţi şi profesionişti.

Săptămâna trecută, marţi, prietenul meu a transmis asistentei şefe de la clinica de dializă(din BACAU) că a fost chemat de medicul imunolog din Iaşi pentru tratament. I-a fost transmis de asistentul de servici, şi a început „hora”. Tot felul de întrebări fără rost. „Unde ai mai făcut dializă. Când trebuie să faci acolo dializă. Ce spital e, şi multe cuvinte fără rost, ce scot la iveală lipsa de interes şi incompetenţă. Toate aceste date pe care le cereau pacientului, erau trecute în fişa medicală a clinicii. Dar…..nu mai comentez, vă las să trageţi concluzii.

Fişa de transfer se zice că e făcută, că asistenta şefă ar fi făcut programarea pentru dializă în Iaşi, totul „ca la carte”. Numai că a sosit sâmbată şi fişa de transfer, parcă dispăruse. A fost adusă în cele din urmă, cu puţine „urme de praf”. O să înţelegeţi mai încolo de ce „urme de praf”.

A plecat bine mersi, prietenul X spre Iaşi, luni de dimineaţă. Avea programare la dializă la ora 11, şi acest program trebuie respectat. Foarte cald în oraş la ora aceea, acest lucru este foarte periculos pentru pacienţii dializaţi. Intră în clinică, se anunţă venirea lui, şi aici începe calvarul. Nu a fost făcută programarea de către clinica din Bacău! S-au adunat toate cadrele medicale, unii au venit de acasă, şi au verificat să vadă cine e vinovat. Nici un email trimis, nici un telefon dinspre Bacău, cum spune regulamentul, deci nu aveţi programare. Au solicitat să vorbească cu asistenta şefă din clinică Bacău, dar la ora amiezii nu era acolo, şefa de tură nu a ştiut nimic, se cam dădea din baltă în baltă.

Cu mare greu medicul împreună cu personalul, au găsit o soluţie. Să facă dializă prietenului X, 2 ore şi jumătate. Nu era o mare problemă pentru că următoarea şedinţă de dializă urma să fie miercuri. Numai că miercuri nu se mai poate! „Nu mai avem loc. Dacă aveai programare, se făcea ceva de săptămâna trecută, dar acum de pe o zi pe alta nu avem cum”. Asta nu ar fi fost toată „beleaua”! La imunologie, medicul i-a spus:
„Dacă te internez astăzi, nu pot să te trimit să faci dializă în altă clinică pentru că nu permite sistemul. Dacă ai tratament acolo, Casa de Asigurări îmi anulează tratamentul care ţi-l administrez. Ca să fii un bun beneficiar al acestui tratament, trebuie să figurezi în sistem cu 72 de ore spitalizare. Aşa că te voi externa vineri şi o să faci dializă la Bacău sâmbătă.”

Vă daţi seama ce chin pe bietul om? Cu o dializă incompletă luni, nu are voie lichide deloc(şi pe căldura asta nu ştiu cine rezistă), nu are voie să se alimenteze decât foarte puţin(pentru a limita acumularea de toxine în organism). Acest lucru trebuie să îl respecte până la dializa de sâmbătă. Plus că, îi va fi administrat tratamentul cu imunoglobulină în mult ser perfuzabil. O altă problemă.

Ajung iarăşi la concluzia că , cu un card de sănătate îţi cumperi viaţa……sau ţi-o pierzi! Cine face dializă renală ştie ce înseamnă lipsa acestui tratament aproape o săptămână. Când s-a pus temelia cardului de sănătate, nu a fost gândită şi această situaţie, şi nici altele de asemenea gravitate. Un sistem prost gândit, prost administrat, doar în favoarea celor ce l-au conceput, nu şi a beneficiarului. Cadre medicale(nu generalizăm) din clinică privată de dializă, care nu îţi oferă siguranţă, şi nu îşi asumă responsabilitatea lucrurilor făcute(totul e robotic). Nimănui nu-i pasă ce a făcut, şi cum a greşit, şi multe alte pe care nu le mai detaliez din nou.

Ar trebui să fie transmise de către medici spre Ministerul Sănătăţii, pentru a fi remediată problema…..căci e o problemă de viaţă. Dacă aveţi o altă idee, cum să putem transmite spre guvern o astfel de sesizare, care să mai fie şi luată în considerare, vă rog să o faceţi public.
În rest, sper să citească cine trebuie acest articol, pentru a nu mai exista astfel de neplăceri. Să se facă programare sigură nu fictivă.

Acest articol a fost publicat în DIVERSE și etichetat cu , , . Salvează legătura permanentă.

2 răspunsuri la Cum poate atenta cardul de sănătate la viaţa unui pacient dializat

  1. Dumnezeule, cat o sa mai rabde Cel de Sus toate porcariile care le fac oamenii altor oameni. Nu vreau sa imi imaginez ce este in sufletul acestui om si cum se simte fizic.

    • nicu.despa spune:

      Nici eu nu ştiu cât o să mai rabde. Psihic este destul de dezamagit, dar trebuie să îşi ridice moralul, că altfel nu rezistă fizic.
      Iar fizic…..este destul de rău. Astăzi, vineri, am vorbbit cu el. Spunea că respiră foarte greu, nu a mâncat decât câţiva biscuiţi. Apă nu are voie, deşi este foarte cald. Speră să reziste!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Demonstraţi că nu sunteţi un robot *