Cum se poate păstra sănătatea inimii în insuficienţa renală

Numărul bolnavilor diagnosticaţi cu insuficienţă renală cronică, creşte de la o zi la alta. Copii, tineri şi vârstnici, sunt depistaţi cu această boală la un control medical de rutină. Dializa şi transplantul sunt singurele metode de tratare a acestei suferinţe, până la ora actuală. Poate cu trecerea timpului se vor descoperi şi alte metode eficiente, revoluţionare, care să scadă riscul de a dobândi boli secundare şi să scadă rata decesului.

O afecţiune secundară insuficienţei renale, şi care este principalul factor determinant al decesului, este boala de inimă.

Boala de inimă este foarte frecvent întălnită la persoanele cu boli de rinichi sau insuficienţă renală.

Dar nu trebuie să vă întristaţi foarte tare, deoarece sunt multe lucruri pe care le puteţi face, pentru a menţine inima şi vasele de sânge sănătoase. În rândurile următoare vă voi descrie ce este această boală, metode de tratare şi în ultimul rând , metode de prevenţie. Că doar ştiţi cum se spune…..că „prevenţia este cel mai bun tratament”.

inima

Ce este boala de inima?

Boala de inimă descrie o serie de tulburări, care pot afecta inima sau vasele de sânge. În termeni medicali aceste tulburări sunt numite boli cardiovasculare.

Inima şi vasele de sânge funcţionează împreună, pentru a transporta oxigen la toate părţile corpului, la creier, inima, picioare, mâini şi plămâni.

Afectarea inimii sau a vaselor de sânge poate fi foarte gravă. Acestea pot duce la dureri în piept, infarct miocardic, accident vascular cerebral, sau chiar deces.

Două tipuri de boli care precedează insuficienţa renală, sunt:

Insuficienta cardiacă
În insuficienta cardiacă inima nu are putere să mai pompeze suficient de bine pentru a duce sânge şi fluide în tot corpul. Această afecţiune se instalează lent, perioadă în care muşchiul inimii se îngroaşă iar vasele de sânge se îngustează, sau chiar se blochează.

Boala coronariană
Aceasta boala se manifestă prin îngustarea vaselor de sânge care aduc oxigen la inimă, acestea devenind rigide, mai înguste sau chiar se înfundă. Chiar dacă inima este sănătoasă, pompând suficient de bine, sângele nu circulă prin vase datorită modificării lor.
Care sunt principalii factori în dobândirea unei insuficienţe cardiace?

Sunt câţiva factori secundari, în afară de insuficienţa renală cronică(IRC), care preced boala cardiacă. Primul, şi cel mai important este diabetul ,urmat de tensiune arterială crescută(hipertensiune),anemia (un număr scăzut de globule roşii),un nivel crescut al colesterolului în sânge,echilibrul precar de minerale, cum ar fi calciul şi fosforul
şi nu în ultimul rând,hiperhidratarea(acumularea de lichide în organism peste limita admisă unui pacient cu insuficienţă renală)

Fiecare dintre aceste condiţii, forţează inima să pompeze mai greu, îngrosându-se pereţii şi crescând în volum, iar în cele din urmă prezentate, îşi pierde capacitatea de a pompa sânge suficient de bine, ducând la insuficienta cardiaca sau chiar deces.

Dar, în afară de factorii prezentaţi mai sus, mai sunt şi alte lucruri care afectează inima. Unul dintre aceste lucruri, şi sunt mulţi bolnavi care au acest viciu, este şi fumatul. Ştim cu toţii că fumatul dăunează oricărui om, dar riscul de a căpăta o boală de inimă la bolnavii cu IRC, este mult mai mare. Şi cei supraponderali(obezi), au un risc crescut, deoarece ţesuturile grase îngreunează şi mai mult inima. Lipsa unei activităţi zilnice regulate(mers, alergat, mers pe bicicletă, etc), face ca să crească vâscozitatea sângelui, şi astfel îngreunând pomparea inimii. Să nu uităm să amintim şi de bolile genetice. Dacă aveţi în familie un istoric de boli cardiace, în majoritatea cazurilor se transmit la aproape toţi membrii familiei.

Ca pacient dializat, ar trebui să fie verificate frecvent starea de sănătate a inimii şi a vaselor de sânge. Aceste teste includ:
Electrocardiograma (EkG), este o înregistrare grafică a activităţii electrice a inimii, care indică activitatea inimii, bătăile regulate sau nu, sau dacă cordul a suferit modificări în ultimul timp. De aceea, indicat ar fi, ca o electrocardiogramă ar trebui repetată măcar de două ori pe an.

Ecocardiografia

Este un dispozitiv care transmite unde sonore în piept, pentru a arăta forma şi mişcările valvelor inimii, precum şi mărimea camerelor inimii, şi cât de bine funcţionează.

În unele cazuri, se mai pot face şi
artereografia– cu care se poate determina blocajul arterelor care transportă sângele de la inimă către ţesuturi.
angiografia (cu raze X a arterelor sau a inimii) aceasta detectează zona cu blocaj, medicul putând decide care este tratamentul specific afecţiunii.
Un tub mic, numit cateter, este introdus într-un vas de sânge în regiunea inghinală sau braţ. Vârful tubului este poziţionat fie în inimă sau la începutul arterelor care alimentează inima, iar un fluid special, numit colorant de contrast, este injectat într-o venă. Soluţia de contrast este vizibil prin raze X, iar imaginile obţinute sunt numite angiografii.

Care este tratamentul bolii de inimă?

Bineînţeles că acest lucru îl poate decide medicul specialist cardiolog, în funcţie de afectarea inimii sau a vaselor de sânge.
Afecţiunile cardiace se pot trata prin:
– medicaţie permanentă
– o modificăre a stilului de viaţă (o dietă sănătoasă, exerciţii fizice regulate, scăderea în greutate, dacă este nevoie)
– angioplastia( desfundarea unei artere)
– by-pass coronarian, care utilizează un fragment de venă de la picior, pentru a ocoli o zonă îngustată sau înfundată, a unei artere coronare (o artera care furnizează sânge oxigenat la muschiul inimii)

Pentru a avea o inimă sănătoasă, şi pacientul să aibă o viaţă cât de cât normală, cadrele medicale vor face un plan de tratament individualizat, în funcţie de istoricul bolii. Dar totodată, şi pacientul trebuie să contribuie fizic şi psihic la acest plan. Ca de exemplu:
– să urmeze o dietă sănătoasă
– să aibă o activitate fizică regulată
– să menţină nivelul tensiunii arteriale şi a colesterolului în limite normale
– să păstreze calciul şi fosforul în echilibru valoric
– cei bolnavi de diabet zaharat, trebuie să păstraţi glicemia în limite normale
– pentru cei cu anemie se va administra tratament pentru creşterea hemoglobinei
– fumătorii să renunţe la viciul lor
– să sereducă stresul
– să menţină o greutate corporală normală

Nu ştiu cât de convingător am fost, dar păstraţi-vă sănătatea inimii voastre, pentru a avea o viaţă mai lungă!

Acest articol a fost publicat în DIALIZA RENALĂ și etichetat cu , , , . Salvează legătura permanentă.

Un răspuns la Cum se poate păstra sănătatea inimii în insuficienţa renală

  1. Un articol foarte util, l-am distribuit si eu pentru cei care se confrunta cu astfel de probleme. Sanatate!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Demonstraţi că nu sunteţi un robot *