De ce acoperişuri verzi?

odu

Sufăr de nostalgie câteodată, şi îmi aduc aminte de când eram copil, când totul prin preajmă era verde. Este adevărat că atunci locuiam la casă, într-o zonă rurală cu puţini locuitori, iar acum, după vreo 30 de ani, m-am stabilit într-un oraş. Peste tot blocuri, de nu poţi să vezi cerul de ele, magazine, terase, străzi……betoane şi iar betoane. Mi-aş dori tare mult să mai pot „gusta” măcăr o dată din priveliştea de altădată. Cu acele dimineţi, când mergeam prin iarba din faţa casei, udată cu rouă din belşug, „clătindu-mi” ochii, privind la florile aşezate în ronduri pastelate, de pe terasă din faţa casei, toate le-aş retrăi cu plăcere aici în oraş.

Dar chiar şi un vis se poate realiza, chiar şi aici, într-o zonă urbană. Să luăm exemplul Germaniei, unde nu se dă nici un aviz de construire a locuinţei, dacă nu se acoperă clădirea cu
„un acoperiş verde”  care are ca rol, oxigenarea aerului din marile oraşe şi totodată îmbunătăţirea stării de sănătate a locuitorilor. În unele ţări chiar se subvenţionează de la bugetul de stat aceste acoperişuri verzi, sprijinind astfel reducerea efectului de seră şi la salvarea planetei de la un dezastru natural, lucru de care se este interesată lumea-ntreagă.

AcoperisVerde-gradina-kert-zoldteto-1Avantaje-Elonyok-1

Am văzut că prin unele oraşe au început să fie amenajate acoperişuri verzi, semn că ne îndreptăm pe drumul cel bun. Stau de multe ori şi îmi imaginez, cum ar arăta oare acoperişurile blocurilor dacă ar avea verdeaţă pe ele? Cum ar fi oare dacă pe marile clădiri ale oraşului ar fi amenajate „terase verzi” unde să pot „savura” o clipă de relax? Acolo unde să îţi poţi lăşa copii atunci când îţi faci cumpărăturile în supermarket? Cât de frumos ar fi să văd toţi pereţii blocurilor acoperiţi cu multă verdeaţă? Şi cât de bine m-aş simţi dimineaţa când ies în oraş, să îmi umplu plămânii cu aer curat, în timp ce îm „scăld” privirea cu un peisaj de basm, de un verde natural?

Dar iată că ODÚ – Green Roof vine cu soluţia pentru visele mele.
Cu o experienţă de 15 ani în domeniul amenajarii acoperişurilor şi teraselor verzi, proiectează şi amenajează spaţii verzi intensive sau extensive, pe planuri verticale, orizontale sau înclinate. Folosesc doar materiale de ultimă generaţie, ecologice şi durabile, special concepute pentru acoperişurile verzi, cu cel mai bun raport cost-eficienţă-siguranţă. Un lucru bine făcut, porneşte întotdeauna de la faza de proiectare. Aşadar, dacă doriţi un acoperiş verde, o grădină verticală amplasată pe pereţii interiori sau exteriori,, sau orice fel de amenajare de tip grădină verticală, terasă verde sau acoperiş verde, echipa de specialişti ODÚ – Green Roof vă stau la dispoziţie cu proiecte, soluţii de sistem, montarea de acoperişuri verzi şi consultanţă de specialitate. Toate făcute pentru o schimbare în bine a beneficiilor financiare şi a peisagisticii oraşului.

Acoperis-verde-retinere-de-apa-vizvisszatarto-zoldteto-5Acoperis-verde-retinere-de-apa-vizvisszatarto-zoldteto-1

Poate o să spuneţi că acoperişul casei sau al blocului în care locuiţi, nu rezistă să se monteze substraturile unui acoperiş verde. Da, cred că şi eu aş gândi la fel, însă atunci când se face proiectul de specialiştii ODU, se verifică în detaliu rezistenţa acoperişului, iar acolo unde este necesar se montează stâlpi de susţinere, şi orice construcţie capătă rezistenţă pentru orice amenajare.

Haideţi să vedem ce avantaje puteţi avea cu aceste spaţii verzi suspendate.
Doar închipuiţivă cum ar arăta oraşul în care locuiţi, cu acoperişurile caselor şi a blocurilor acoperite cu un covor verde, ce minunat ar fi că terasa unde mergeţi să savuraţi cafeaua de dimineaţă, să fie verde, cu multe flori, şi care să îţi ofere o clipă de relax?

Acolo se vor „cuibări”, în covorul verde, gâzele şi fluturii, îmbogăţind peisajul, deoarece acoperişurile cu verdeaţă oferă un refugiu pentru microhabitate. Da, totul ar fi minunat. Ar trezi la viaţă orice oraş. S-a demonstrat ştiinţific că verdele din natură reduce stresul, dând o stare de linişte interioară, ajutând la îmbunătăţirea sănătăţii.

În afară de creearea unui peisaj plin de culoare, sunt şi efectele pozitive asupra temperaturilor. O clădire cu un acoperiş verde, este un bun izolator. Iarna izolează termic, şi va reduce pierderile de căldură, ceea ce permite un consum redus de energie. Vara, când temperaturile depăşesc uşor 30 de grade, acoperişurile clasice se înfierbântă până peste 50 grade, având capacitatea de a acumula căldură în interiorul clădirii dar şi de a o degaja către exterior, făcând în casă şi pe stradă un aer fierbinte şi greu de respirat. Însă cu aceste acoperişuri, clădirile necesită mai puţin aer condiţionat vara. Chiar şi pentru cei ce locuiesc la curte, aceste acoperişuri le sunt benefice. În urma unui studiu făcut în Toronto, s-a demonstrat că gospodăriile pot economisi 23% din cheltuielile pentru încălzirea locuinţei iarna, nefiind făcutşi un studiu pentru răcirea caselor, deoarece, se precizează, că nu toate locuinţele au aparate pentru răcire.

Pereti-verzi-zold-falak-1

Chiar şi atunci când plouă torenţial, acoperişurile verzi sunt benefice. Dacă sunt corect instalate, pot reduce semnificativ această situaţie, eliminând problema colectării apelor, în cazul unor cantităţi mari de precipitaţii. Este ca şi în zonele cu multă vegetaţie: rar se pot produce inundaţii. Deoarece plantele de pe aceste acoperişuri produc un decalaj
din momentul când începe ploaia şi până când apa ajunge la gurile de scurgere. Acestea sunt concepute să poată colecta şi să reţină apa, absorbind-o, evaporându-se în atmosferă mai târziu. Astfel se reduce cantitatea de precipitaţii care va ajunge în sistemele de canalizare.
Reţinând apa în substrat, este şi purificată. Picăturile de apă curg pe plante şi apoiprin straturile de pământ, fiind mult mai curată atunci când se scurge în canalizare.
Se precizează într-un studiu că aproape toată cantitatea de
plumb, cupru și sulfat de cadmiu și 19% din zinc, rămâne în substratul acoperişului verde.

Vă este teamă de tunete şi fulgere,sau vă incomodează zgomotul produs de maşini? Nimic mai simplu. Acoperişurile verzi reduc poluarea fonică, undele sonore fiind captate şi absorbite.Substratul captează frecvenţele joase iar vegetaţia pe cele înalte, făcând un spaţiu mai liniştit, reducând nivelul zgomotului cu până la 8 db. În funcţie de grosimea sistemului de acoperiş verde, şi gradul de îmbibare cu apă a substratului, izolarea este mai eficace. Ce ar putea fi mai plăcut decât să lucrezi într-un birou liniştit, fără să auzi nimic din exteriorul clădirii, sau să vii acasă şi să te relaxezi , fără să te deranjeze zgomotul avioanelor sau al maşinilor.

De multe ori am auzit sau chiar am văzut case în flăcări. Majoritatea se aprind de la sistemul de încălzire , a coşurilor înfundate sau a unei scântei aduse de vânt pe un acoperis uşor imflamabil. Acoperişul verde este complet ignifug dacă are o grosime de 3 cm. Pământul şi plantele verzi nu sunt inflamabile aşa că putem scăpa de grija unui incendiu de acoperiş.

Se discută frecvent de poluarea atmosferei, de nivelul ridicat de CO2, dar folosim în continuare materiale de construcţii cu un nivel crescut de toxicitate. Iată că acoperişurile verzi rezistă în timp, de 3 ori mai mult decât cele clasice, datorită stratului de vegetaţie şi a substratului special conceput. Nu îşi modifică structura la oscilaţiile de temperatură şi la acţiunea razelor UV, mărindu-i durata de viaţă.

oduProiectare-3D-1

Prelungind viaţa unui acoperiş, ne mărim durata de viaţă. Datorită numărului mare de plante suculente pe metru pătrat, captarea de CO2 din atmosferă este considerabilă, fiind o soluţie împotriva încălzirii globale. Totodată, verdeaţa de pe aceste acoperişuri, captează microparticolele, care reprezintă un pericol asupra sănătăţii noastre. Microparticolele nu mai sunt eliminate în canalizări, ca apoi să se reîntoarcă prin apa de ploaie(circuitul apei în natură), ci sunt filtrate şi reţinute în substrat, acoperişul verde extensiv putând capta 1,5 kg de microparticole pe hectar. Cu cât mai multe acoperişuri verzi, cu atât mai mult aer oxigenat, , şi în consecinţă, o îmbunătăţire a stării de sănătate.

Avem avantaje financiare, prin costuri reduse la încălzirea şi răcirea locuinţei, creştem valoarea imobilului, suntem protejaţi fonic şi feriţi de foc, avem rezistenţă îndelungată a acoperişului, putem să respirăm un aercurat, apa de ploaie nu ne mai dă bătăi de cap, oferim un spaţiu confortabil fluturilor şi gâzelor, protejăm mediul, toate aceste beneficii doar montând un acoperiş verde.

Nu ştiu cât sunteţi de convinşi, voi cititorii mei, de beneficiile acoperişurilor verzi, dar eu aş vrea o schimbare. Vreau un oraş cu o altă imagine, unde să respiri un aer curat, vreau multe spaţii verzi, vreau un pământ curat, unde să pot vieţui sănătos.

 

Sursa foto:odu.ro

Acest articol a fost publicat în CONCURSURI și etichetat cu , , , , . Salvează legătura permanentă.

2 răspunsuri la De ce acoperişuri verzi?

  1. Ioana Radu spune:

    Si eu vreau un oras cu o alta imagine. O tara cu o alta imagine. Mai sanatoasa, mai vie, mai verde. Chiar sper ca mesajul nostru, cu acoperisurile verzi, sa ajunga la cat mai multi oameni. Imi doresc din suflet sa vad ca oamenii sunt receptivi la astfel de idei, atat de benefice pentru noi toti.

    • nicu.despa spune:

      Eu deja îmi imaginez cum ar arăta oraşul dacă ar avea toate blocurile şi casele acoperite cu verdeaţă. Însă mai avem de învăţat de la alţii ce înseamnă protejarea împotriva efectelor de seră.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Demonstraţi că nu sunteţi un robot *