Călător prin Cheile Bicazului, spre Lacul Roşu

E toamna, şi vremea încă mai ţine cu noi. Când cu soare, când cu ploaie şi tunete, nici vântul nu se lasă mai prejos, toate ne avertizează că în curând vom gusta din fructul alb al iernii.
Zarzavaturile şi-au luat locul pe raftul din beci, merele stau cuminţi, aşezate pe rânduri în lădiţe, mustul bolboroseşte de zor în butoi, pregătind licoarea dătătoare de gânduri aprinse, acestea toate pregătite pentru hibernare.

Dar înainte de a veni iarna, m-am gândit să o sărbătoresc pe toamna cea bogată, cu o mini-vacanţă la munte. Şi cum în ţara avem locuri frumoase de vizitat, a fost destul de greu de luat o decizie. Într-un sfârşit, cu propuneri diverse şi cu părerile altora, am decis în unanimitate, să mergem la Lacul Roşu.

DSCN3502DSCN3501
Un baraj natural situat la altitudinea de 960 m, într-un climat răcoros, sub-alpin,la poalele muntelui Hasmaşu mare.

Ne-am pornit la drum la sfârşit de săptămână, cu gând de relaxare şi revigorare. Am făcut rezervarea destul de greu, deoarece la ce disponibilitate de cazare ai, îţi este dificil să te hotărăşti. Am vrut un loc retras, cu multă linişte, ceva care să ne amintească de casa bunicilor, de curtea cu pietriş prin care mergeam desculţi. Dintre toate pensiunile, vilele şi hotelurile, şi vreau să vă spun că sunt o mulţime, am ales o casă.
Casa Vranceana

DSCN3488Am avut noroc şi am găsit 2 camere duble libere, şi le-am rezervat până luni la ora 15.

Şi pentru că face parte din categoria turismului liber, a trebuit să ne procurăm toate cele necesare. Ceva de băgat sub nas, nişte apă, de parcă am fi mers în deşert nu la munte, şi puţin din „licoarea lui Bachus”. Am plecat cu Ştefania şi cu cei doi prieteni, Mircea şi Mariana, Cei doi M&M. O luăm pe ruta Piatra Neamţ, Bicaz, prin Cheile Bicazului, spre Gheorgheni în judeţul Harghita. Din Bacău aproximativ 120 de km. Drumul acceptabil, nu prea aglomerat. Am făcut popas, ori de câte ori am văzut un peisaj mai deosebit, mai atrăgător, şi acestea fiind destule.
Dar, cum aveam şofer iscusit şi maşină iute, nici nu am băgat de seamă când am ajuns în Bicaz. Ne îndreptăm spre drumul DN 12C, care face legătură dintre Bicazul Ardelean şi Gheorgheni din Harghita.

După ce trecem de fabrica de ciment de la baza muntelui, ne afundăm cu forţă spre chei. Maşina începe să ofteze, semn că panta este destul de grea. Intrăm cu emoţii în Cheile Bicazului.

Şi în stânga şi pe dreapta se înălţau pereţi giganţi de stâncă, care parcă erau pregătiţi să se rostogolească peste noi. Drumul se încolăcea după fiecare 20 de metri, precum un şarpe, căutând loc printre stânci. Şi te gândeşti că un pârâu a putut săpa în stâncă, de-a lungul timpului, o albie care te uimeşte prin peisajul ei mirific. Unde s-a putut opri, am făcut câteva poze, şi o să le aşez aici, pentru a vedea aceste frumuseţi. Pe o distanţă de 6 km nu vezi altceva decât numai pereţi înalţi, care caută să atingă cerul.

12116004_688929911241546_2218801824801700157_n(1)12108774_688929884574882_7889719734982929262_nDSCN3452

Ajungem, după un slalom prin munte, la Casa Vrânceana. Debarcăm şi gustăm cu poftă din aerul puternic oxigenat. Intrăm într-o curte mare, străjuită de doi dulăi. Norocul nostru că erau legaţi bine. De undeva, dintr-o parte a unei clădiri, a venit şi doamna Ichim Mia, gazda noastră. Cu un călduros bun venit, ne-a invitat să vedem camerele şi să ne servească cu o pălincuţă. Şi ştiţi cum e…..dacă ai o primire plină de bunătate şi căldură sufletească, toate celelalte curg gârlă.

Afară, sub geamul fiecărei camere, stăteau priponite două scaune şi o masă, cioplite în trunchi de brad. Camerele, bine aranjate şi curate, ne aşteptau, parcă, să le trecem pragul. Nici la hotel cu 3 stele nu am găsit condiţiile astea. Televizor, internet, baie proprie, apă caldă……din izvorul propriu, căldură după bunul plac, pentru că noaptea era cam rece, toate acestea la un preţ pentru buzunarul tuturor.

DSCN3480DSCN3478

DSCN349612038879_689475874520283_5780292183337092709_oWP_20151005_11_00_39_Pro

Ne-a impresionat cel mai mult foişorul de deasupra pârâului ce trecea prin curte, leagănul construit în stil rustic, şi locul unde îţi puteai pregăti o şuncă la ţăcălie şi un cartof pe jar……care merg stinse cu puţin vin, băut din pahar. Totul era făcut din lemn masiv, scobit,
pentru a lua forma unei mese sau a unui scaun.

DSCN3487DSCN3492

12087792_689475601186977_2383308320658952564_o

Aici nu am stat prea mult, căci nu de asta am venit. Trebuia să vedem Lacul Roşu. La aproximativ 1 km, într-un peisaj de poveste, era aşezat lacul, aşteptând turiştii să le ofere puţin din dărnicia naturii.
Lume multă, de prin toate colţurile ţării. Pe lac erau o mulţime de bărci, precum ciupercile după ploaie. Prindem curaj şi închiriam şi noi o barcă de patru persoane. Îl investim în funcţia de vâslaş pe Mircea, căci avea experienţă de a face slalom, printre trunchiurile de copaci pietrificaţi. După o jumătate de oră de emoţii, şi de aer puternic oxigenat, a început să bată lingurile în stomac.

DSCN3505DSCN3506DSCN351512118818_689103791224158_7367494259022383589_n

Ne-am reîntors la locul de cazare, am pregătit ceva de mâncare şi uite aşa s-a lăsat seara peste acea zonă. Cu un cântec de voie bună, cu un pahar de vorbă, o poveste, un banc şi un balans în leagănul din curte, s-a făcut de ora 10 noaptea. Zgribuliţi de frig am dat buzna înăuntru, unde era cald şi bine. Un somn profund şi odihnitor ne-a ţinut ocupaţi până a doua zi.

12095104_689476044520266_2873888235238352331_o12140904_689476137853590_8438040608669896789_o

12031539_689472544520616_6710933291720001102_oRepede dau deşteptarea, căci ne propusesem, să facem o plimbare la pas, prin staţiune. După un sandwich rapid şi o cafeluţă, o luăm la pas de melc pe panta ce duce spre staţiune. O linişte de mormânt se aşternuse peste acel ţinut. Ici şi colo mai auzeai câte un tril de pasăre de munte iar pe marginea drumului susura un izvor, care te ademenea parcă să îi sorbi apa rece ca gheaţa, în rest nimic. Nici urmă de oameni. Facem înconjorul staţiunii, uimindu-ne de frumuseţea peisajului, şi facem cale întoarsă. Deja se apropia de ora 3 după amiază şi trebuiau eliberate camerele.

Coborârea e mai uşoară decât urcatul, dar „roţile” se cam înmuiase şi simţeam că s-a depărtat cabana. Cu o poză, cu câte un popas, am ajuns. Făcând o mică pauză, înainte de a intra în curte, m-am gândit să dau la peşte în pârâiaşul ce ieşea din curte. Ce…..nu aţi mai văzut cum se pescuieşte cu banana? Uitaţi-vă aici!

DSCN3558DSCN3559

Relaxam puţin „roţile”, în timp ce doamna Mia ne-a servit cu o cafea. Am interogat-o puţin, punându-i câteva întrebări despre istoricul acestei case, dacă sunt turisti, cum a reuşit să facă aceste lucruri cu venituri modeste, şi multe altele.
Ne îmbarcăm, cu multe păreri de rău că plecăm, dar şi cu bucuria că am descoperit un loc cu un peisaj de o frumuseţe incontestabilă, unde vom reveni ori de câte ori avem nevoie de „reîncărcarea bateriilor”
Aştept şi de la voi să veniţi cu propuneri, de zone care să te lase „cu gura căscată” când le priveşti.

 

O mică galerie foto personală

DSCN3560DSCN3458DSCN3494DSCN3495DSCN3523DSCN3526

Acest articol a fost publicat în DIVERSE și etichetat cu , , , . Salvează legătura permanentă.

6 răspunsuri la Călător prin Cheile Bicazului, spre Lacul Roşu

  1. Ioana Radu spune:

    Pescuitul la banana a mers? :D interesanta vacanta, tocmai m-am intors si eu dupa un weekend la munte iar sentimentul este extraordinar.

  2. stefania spune:

    Minunat! De la cazare,gazdă,peisaje,aer curat si o companie placuta,intr-un cuvânt…mai vreau!!!!!

  3. ciprian spune:

    Foarte frumos. Chiar mi-a plăcut.A durat cam mult să-l citesc, dar a meritat.De la Ciprian ai notă 10 cu felicitări .

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Demonstraţi că nu sunteţi un robot *