„Cărămida” din trecut

Dacă domnul Dan Dragomir, mare artist al literelor pe
Computerblog.ro ma provocat să povestesc istoria primului meu telefon, atunci haideţi să vă derulez firul acestei amintiri. Şi cum memoria este atu-ul meu cel mai de preţ, am să vă spun în detaliu despre ce şi cum.

cEra în anul 1998, început de vară, luna lui cuptor. România era într-o continuă ascensiune pe plan economic dar mai ales tehnologic. După revoluţie apăruseră calculatoarele şi internetul, iar încet, dar sigur, au intrat pe piaţă telefoanele şi reţelele de telefonie mobilă. Cine deţinea un calculator prin 92, era un „cineva”, şi acelaşi lucru se spunea şi despre telefonul mobil la începutul lui 1997. Era destul de costisitor să îţi poţi cumpăra un telefon nou, chiar şi cu abonament. Prin marele oraşe, apăruseră în primăvara lui 97, mărci ca Alcatel, Sagem, Sony Erickson şi parcă Nokia. Toată lumea a fost uimită de aceste „maşinării”, cu care puteai să vorbeşti în timp ce mergeai, din orice locaţie. Aşa că magazinele de profil au fost invadate de către tot felul de oameni, de vârste diferite. Dar a predominat tineretul, dornic de civilizaţie tehnologică.

Îmi amintesc destul de bine acea perioadă. Aveam primul meu job, de care nu prea eram mulţumit. Venişe şeful, care îmi era şi un pic de prieten, în control de servici. Adică un fel de C.T.C-ist. Încă mai persistau năravurile comuniste, şi se venea în inspecţie doar dacă puneai pe masă mici şi ceva de băut. Şi bineînţeles că totul ieşea foarte bine……chiar şi fără verificare.

Intrase şefu pe poartă, cu „o cărămidă” în mână. Mă uit cu mirare la el, şi îmi fac tot felul de prezumţii. Ba că ar fi o staţie de emisie-recepţie, sau poate un calculator cu care să adune timpul pierdut……tot felul de idei. Se tot plimba de colo colo, dar nu îl lăsa din mână.

Într-un târziu, văzând că tot trag cu ochiul la „cărămida” lui, mă cheamă şi începe să îmi explice……ba mai mult să se laude. Avea un ecran mare, alb-negru, cu butoane cât boabele de fasole şi care era destul de greu. Că dacă nu aveai cu ce bate un cui, cu el sigur reuşeai. Dar era telu mobil a lu şefu şi nu puteai decât să îl lauzi. În partea de deasupra ecranului avea un led, care licărea când detecta semnal din reţea.

Îmi indicase ce şi cum se butonează, cum suni, cum scrii mesaje, cam ce jocuri are, totul era foarte interesant. Muream de curiozitate. Vroiam să dau şi eu la butoane. Mai ales că se aprindeau şi scoteau şi un sunet.
Dar să vezi ce a urmat. După mici a mers şi ceva mai mult alcool, şi îl cam luase somnul pe şef. Atât am aşteptat. Telefonul era pe masă, ascultând sforăitul stăpânului. Mă aşez uşurel, şi încep să gâdil cu teamă tastele. Şi dăi în stânga, dai pe dreapta, până am descoperit funcţiile. Am apelat un număr, am trimis mesaj nu ştiu unde, m-am jucat puţin, până când a dispărut totul de pe ecran. Aoleu păcatele mele îmi zic eu. Îl aşez frumuşel la loc şi îmi fac altceva de lucru până se trezeşte şefulică.

Să fi văzut ce faţă a făcut când a văzut telefonul închis! Tot spunea ceva de unul care i-ar fi vândut un telefon rău. Eu am făcut o faţă de nevinovat, cu gândul să nu priceapă cine e vinovatul. Supărat cum era, a reacţionat în favoarea mea. Cu un gest de nepăsător, mi-a întins mie „cărămida”. Spuse să il iau ca să am şi eu un telefon, măcar de fantezie.

M-am conformat, că doar era şefu. Numai că ce era să fac cu el dacă nu mai mergea? Îl ţineam ca obiect de muzeu?
Furios a plecat şi păgubitul şef, iar în urma lui am mers cu mare viteză, către un centru de reparaţii telefoane. Deja apăruse tot felul de operatori şi specialişti în repararea acestor „bijuterii”.

I-am întins cu sfială telefonul şi cer să fie reparat, sau măcar verificat. Spune tipul, în cele din urmă, că este un Alcatel  apărut în 96, care este descărcat şi are acumulatorul foarte slab. Aşa că mi-a făcut o ofertă…..cam pipărată. Să îmi monteze o baterie şi să îmi dea şi un încărcător. Doar un lucru mai ştiu……că am venit pe jos vreo 10 km, deoarece am dat toţi banii care i-am avut la mine, şi nu am mai putut plăti transportul înapoi. Dar ce mai conta? Aveam telefon……şi eram „cineva”.

alcatel

Ce era mai rău ţinea de faptul că acele convorbiri erau destul de costisitoare. De multe ori cumpăram cartele pentru telefoanele stradale, chiar dacă……aveam expus la vedere un telefon mobil.

Mi-aduc aminte când aveam 20 de secunde gratuite la achiziţionarea unei cartele. Sunam pe fratele sau pe oricine mai avea telefon, şi convorbirea era de genul „alo.Salut.” şi închideam. Pe urmă suna şi îmi răspundea la salut, şi tot aşa până puteam încheia o conversaţie.

Dar nu a durat mult şi a apărut abonamentele de tip Dialog, în reţeaua Conex, care au fost foarte bine vândute în acele perioade. Norocul meu a fost că locuiam în unul din oraşele în care reţeaua avea semnal destul de bun. Şi uite aşa, cu multă atenţie şi cu şi mai multă reţinere, începuse-m să îmi fac o listă de prieteni, şi să sun doar când era necesar.

Multe ar mai fi de povestit despre trecutul acestui telefon, dar nu cred că mi-ar ajunge nici măcar o pagină electronică. Întâmplări, curiozităţi, invidii şi multe altele.
Dar, haideţi acum, să vă spuneţi povestea primului vostru telefon. Să încercăm să refacem măcar pentru câteva minunte , prima voastră convorbire la un telefon mobil. Ce ziceţi? Încercăm?

Acest articol a fost publicat în CONCURSURI și etichetat cu , , . Salvează legătura permanentă.

6 răspunsuri la „Cărămida” din trecut

  1. stefania jiga spune:

    Ai fi avut tu telefon smecher,dar să-l fi văzut pe al meu…”Mototola”…numai că eu am făcut cunoștință cu el,mult mai târziu.Mult succes!

  2. Ioana Radu spune:

    Foarte foarte smechera povestirea despre primul telefon. Eu n-am asa de multe si interesante de zis, da’ poate ma apuc si eu sa scriu zilele astea… :D

    • Nicu spune:

      Ştii cum e? Pofta vine mâncând! Îmi amintesc cu drag de timpurile demult trecute. Măcar amintirile mai trezesc speranţa de viaţă.

  3. maya-maria spune:

    Ce fain povestești tu, bădie Neculai! E o plăcere să te citesc și să-ți admir talentul de povestitor. Am recunoscut multe din istoria de început al telefoanelor mobile.Succes!

    • Nicu spune:

      Introdu comentariul tău aici…Mulţam fată dragă! Este una din păţaniile mele din tinereţe. Doamne…..că faine mai erau. Dar să vezi câte mai am.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Demonstraţi că nu sunteţi un robot *