Utok caută un geniu ca să îl premieze

Astăzi, e o zi la început de primăvară, cu timp de care să fugi doar cât îl priveşti. Fac o mini plimbare prin curte, condus de micul Beni,amintindu-mi din vremurile de demult, cât de chipeşi erau pomii împodobiţi cu multă grijă, cu flori colorate şi înmiresmate, cât de frumoase erau dimineţile scăldate în valuri de rouă, cât de albastru era cerul senin, scăldat în razele asfinţitului de soare. Cu greu îmi pot astâmpăra oful, în colţul ochilor se streccoară lacrimi….fără contenire. Toate au fost….şi s-au dus, dar a rămas viaţa şi speranţa.

Cu speranţa că voi vedea iarăşi, fac cale întoarsă spre locul de baştină, o cameră călduroasă, aranjată cu motive ţărăneşti. . Plictiseala e la ea acasă, aşa că îmi înfig repede degetele în tastatura laptopului. Nu pot să văd, dar tehnologia şi-a spus cuvântul. S-au făcut programe cu care un nevăzător să poată, cu uşurinţă, să navigheze pe internet, să citească o carte electronică, sau să asculte muzica preferată. Şi vă mai spun că am şi cunoscut un tânăr nevăzător, expert în ale IT-ului. A fost premiat în SUA, ca fiind cel mai bun programator nevăzător. „Are balta peşte”, dacă îmi permiteţi să spun aşa. Avem programator de elită, recunoscuţi pe plan mondial.

Deschizând PC-ul, trec în revistă ştirile venite pe mail. Nimic neobişnuit. Citesc, citesc, adulmec fiecare cuvât, din sport, puţin bussines, o picătură de politică. Un titlu îmi stârneşte o curiozitate profundă…..
 UTOK ofera €2000 urmatorului geniu al aplicatiilor mobile

Un comunicat de presă, prin care se anunţă că de pe data de 3martie şi până în 26 ale lunii aprilie în acest an, organizează concursul 
 „Be Tomorrow’s App Genius”  prin care se caută următorul geniu al aplicaţiilor mobile. Şi drept recompensă, se va premia cu 2 000 euro, cea mai bună aplicaţie destinată telefoanelor mobile cu sistem de operare Android. 

Cristina Bartan, Marketing manager Utok, a declarat că:
„Fiecare smartphone si tableta UTOK își datorează succesul și dezvoltatorilor de aplicații ce oferă noi funcționalități
produselor noastre. Prin
“Be Tomorrow’s App Genius” dorim să incurajăm apariția de aplicatii care să încânte, să uimească
și care să ne facă să le utilizăm zilnic. De asemenea, prin premiul de €2000 dorim să demonstrăm că o carieră în dezvoltarea
de aplicații poate aduce recompense pe măsura muncii depuse.”

 
Citesc…..şi încep să îmi imaginez, să mă gândesc la o aplicaţie pentru un smart Utok. Nu am cunoştinţe în ale programării, dar o aplicaţie pentru noi nevăzătorii chiar că aş vrea să învaţ să o dezvolt. Una prin care să se poată face accesibil un telefon smart cu tochscreen şi unui nevăzător, să ştie ce mesaj a primit, ce persoană să contacteze, cât este ora, şi mult mai multe întrebuinţări. Dar cea mai utilă ar fi , o aplicaţie care să funcţioneze precum un GPS. Să fie conectată la satelit, să aibă înclusă harta României, să poată detalia printr-o voce sintetică(de tip narator) drumul pe care vrei să îl parcurgi, să detalieze prin camera video al telefonului toate obstacolele. Să spună când este o denivelare, când se află o groapă, ce distanţă este până la acel obstacol. La semafor să îţi spună când este culoare de trecere, să detalieze şi atunci când te apropii de un magazin, farmacie sau alimentară, cu specificaţii. Nenumărate ar putea fi utilitatea unei astfel de aplicaţii, dar deocamdată nu ştiu să o fac, şi nici nu s-a gândit nimeni să o facă. Şi cu siguranţă interesati ar fi, nu numai în ţara noastră ci mai ales pe întreg mapamondul.

Ştim cu toţii că Utok ne-a surprins întotdeauna, pe noi fanii acestui brand, prin smartphone-uri şi tablete caracterizate prin specificaţii de top şi accesibilitate. Cu o colaborare viabilă cu Intel şi Microsoft, au putut continua cu succes misiunea de a oferi tehnologie de ultima generaţie şi beneficii, care sa puna în valoare intreaga gamă de produse.

Nu îmi rămâne, după o scurtă revizuire a imaginaţiei, decât să sper că voi putea, în viitorul apropiat,să pot folosi un smartphone rugged românesc,pe Utok Dorel, sau o tabletă  de 7 inci, cu procesor Intel® Atom™, sau de ce nu, chiar un smartphon UTOK Stellar Elite, lansat de curând în România. Suntem şi noi fani ai produselor Utok, vrem şi noi să le putem folosi în totalitate.

Sursa informaţii şi imagini Utok.ro

Acest articol a fost publicat în CONCURSURI și etichetat cu , , , , , , . Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Demonstraţi că nu sunteţi un robot *