Boomerang-ul desenelor animate

Mai zilele trecute , fiind zi de iarnă şi frig afară de parcă nu puteai respira, am vizitat vecinul, care de altfel îmi este şi văr bun. Şi am început să scotocim prin amintirile de înainte de ’89. Când erau timpurile….cum erau, cu alimente puţine, stricteţe multă, doar cu un televizor cu lămpi, din ăla care îi mai dădeai un pumn când făcea purici, care căutai programul rotind de un buton……şi până la urmă nu găseai decât acelaşi program cu ştirile despre partid. 

Îmi amintesc şi acum cu nostalgie când,în fiecare seară la ora 7 seara, ne adunam cu mic cu mare, vecini şi străvecini, veri şi verişoare, fraţi şi surioare, să vedem desene animate. Ţin minte că era un desen numit Mihaela, un serial mult plăcut de noi cei mici. A mai urmat pe urmă Familia Flinston, de la care nu pierdeam nici un episod. Orice am fi făcut la acel moment, ne adunam cu toţii în faţa televizorului, şi nu auzeai parcă nici respiraţia niciunuia, până la sfârşitul episodului. Vremuri de mult trecute, dar care stârnesc zâmbete la povestirea lor.

Acum să nu credeţi că am crescut şi nu se întâmplă la fel. Doar  a mai rămas o bucăţică de suflet de copil şi……desenele animate .
 
Numai că acum la cunoscutul post Boomerang tv putem vedea ce ne place. Şi nu sunt puţine serialele de care toată familia este atrasă. Şi chiar  în zilele  de astăzi, ne reunim vecini, prieteni şi……copii, neezitând nici măcar o clipă de a „savura ” un desen animat, căci astfel simţim acel fior copilăresc, dar unde mai pui că ne oferă bucurie şi relaxare fizică. Poate că nu o să credeţi, dar încercaţi această „terapie” sufletească, şi îi veţi simţi efectele.

Chiar şi acum, după aproape 30 de ani de când ne-am îndepărtat de copilărie, mai rânjim când vedem o acţiune în desenul animat Tom şi Jerry. Da….pentru că această animaţie a fost, şi încă mai este, preferatul familiei noastre. Nu ezităm nici măcar o clipă, să ne strângem cu toţii în faţa micului ecran atunci când vine ora la care se difuzează la Boomerang tv acest serial. Care murdar la gură, după o masă copioasă, care a uitat să să descalţe când a venit de la săniuş, chiar şi microbistul cel mai în vârstă, lasă meciurile pentru Tom și Jerry.
 Preferat, ca preferat….dar la celelalte nu ne mai uităm? Că doar sunt o mulţime pe acest post tv. Da, cei mai mici mai urmăresc Animaniacii 

 sau Patrula junglei în acţiune şi ca şi desert…..savurează şi un pic de Scobydoo .

 Nu mai spun că, mai pe ascuns, urmăresc cu plăcere Pantera Roz  şi prietenii chiar dacă s-au distrat nepoţeii când m-au prins că eram foarte pierdut în atmosfera acelui desen animat.  Ei şi? Încă mai simt şi eu copilăreşte, încă mai poftesc şi eu la timpurile copilăriei, când jucam ascunsa, când îi alergam pe bunici când ne prindeau că le mâncam căpşunile din grădină…..doamne că bine mai era copil!

Dar ia spuneţi, voi ce desen animat preferaţi? Care este serialul la care vă uitaţi cu întreaga familie?

Acest articol a fost publicat în CONCURSURI și etichetat cu , , , , , . Salvează legătura permanentă.

Un răspuns la Boomerang-ul desenelor animate

  1. Buna ziua,

    Mai este o singura zi in care va puteti inscrie in cel de-al doilea concurs pe BlogHub.ro . Premiile sunt urmatoarele : 100,75 si 50 de euro, asa ca va asteptam sa le castigati.

    Link-ul concursului : http://www.bloghub.ro/concurs-publicare-anunturi-in-ziare-locale-c5.html

    Bitu Mihai,
    SEO – Mediapress Advertising

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Demonstraţi că nu sunteţi un robot *