VOTEAZĂ INOVAȚIA PENTRU PROGRESUL MEDICINEI ROMÂNEȘTI

Iată că, luna decembrie,  a sosit de câteva zile. O lună în care toţi ne agităm, ne gândim, şi în cele din urmă…..cumpărăm. Vrem să facem sărbătorile de iarnă cât mai fericite, pline de lumină, cu multe cadouri pentru familie şi prieteni.
Dar oare ce am mai fi pus sub brad dacă nu ar fi existat inventatorii cu proiectele lor? Cum ar mai fi fost luminat bradul şi întreaga casă, dacă nu s-ar fi înventat energia electrică şi instalaţiile cu jocuri de lumini fluorescente? Cum ar fi dacă……şi dacă…..şi iar dacă….Fără inventatori şi gândirea lor ageră, nu am mai fi avansat in tehnologie, în industrie, în medicină. Am fi fost tot primitivi, nu am fi cunoscut arta scrisului, maşinile, avioanele, calculatorul……

Aşadar dacă tot este sfârşit de an, şi mulţi dintre noi facem o revizuire a realizărilor , haideţi să includem pe această listă şi invenţiile româneşti, medaliate la concursurile internaţionale de inventică din Bruxelles şi Geneva.
Ştim cu toţii că în România, statul nu acordă nici o importanţă înventatorilor, nu este interesat de o perspectivă nouă, spre viitor. Deşi avem inventatori recunoscuţi pe plan mondial, cu invenţii brevetate in domeniul IT, medical, agricol sau auto, de multe ori asistăm neputincioşi la indiferenţa şi nepăsarea celor care ar trebui să promoveze aceste adevărate valori ale României.

Şi de această dată, salvarea vine din partea unei companii internaţionale.

Compania 3M

 una dintre cele mai mari companii din lume, a decis sa promoveze si să premieze inventica românească. De 15 ani prezenţă în România, îşi propune să depună un efort constant pentru a promova inovatia pe întreg mapamondul.
 Nu mulţi sunt cei care ştiu că, inovaţiile 3M, de-a lungul a peste 100 de ani, au contribuit la succesul unor afaceri, au sporit confortul în casele noastre, şi au îmbunătăţit viaţa a milioane de oameni din întreaga lume.

Aşadar, compania a decis să fie premiată cea mai bună invenţie, născându-se „PR3MIAZA INOVATIA”,  un demers unic de mediatizare, promovare și sprijin acordat inventicii româneşti, prin care se acordă un premiu de 2000 euro celei mai votate invenţii.

Sunt selectate 19 invenţii din domenii diferite, medaliate la saloanele internaţionale, dar eu m-am oprit la invenţia medicală
„Conductori nervoşi din colagen şi procedeu de obţinere a acestora”
Echipa formată din doctor chimist Mădălina Albu, profesor doctor Ioan Lascăr, doctor Dragoş Zamfirescu, academician Maya Simionescu, doctor Ion Zegrea, doctor Marius Popescu şi doctor biologg Irina Domnica Titorencu şi Georgeta Bumbeneci,  au lucrat la realizarea conductorilor nervosi din colagen.
O echipă „de oţel” cu minţi sclipitoare, care depun eforturi uriaşe pentru a ne da, nouă pacienţilor, speranţa la o viaţă normală.

 Zi de zi, aflăm de tragediile de pe străzi, accidente mortale sau cu oameni rămăşi infirmi pe viaţă. De multe ori, această infirmitate se datorează nervilor periferici, care au fost distruşi prin presiune sau prin întindere.  O fibră nervoasă, este secționată în interiorul unui axon intact , un înveliş cilindric în care se află celule nervoase individuale. Atunci când un nerv este secționat complet, fibra nervoasă şi axonul sunt la rândul lor retezate.
 Oricare dintre cele două leziuni poate conduce la disfuncţionalitate musculară, rezultând în pierderea simțurilor într-o anumită regiune a corpului deservită de acel nerv. Durează foarte mult timp pentru ca un nerv secţionat să îşi recapete integritatea şi funcţionalitatea pe cale naturală, iar intervenţiile chirurgicale menite să îl repare sunt operaţiuni extrem de delicate.

Aşadar, această echipă, a proiectat o nouă metodă de „lipire” a nervilor secţionaţi. Până acum, medicii erau nevoiţi să recolteze fragmente de nerv, adica sa sacrifice nervul, pentru a ajuta la regenerarea unui alt nerv.
Această revoluţionară metodă inventată, utilizeaza un tub biologic care ghideaza regenerarea nervului, astfel nemaifiind necesara sacrificarea unui alt nerv.
Medicul Dragoş Zamfirescu mai precizează că
 “Sunt situatii in care capetele unui nerv sectionat nu se pot sutura cap la cap. In acest caz, variantele
terapeutice sunt folosirea unei grefe nervoase recoltata din alta parte a corpului uman (cu un deficit senzitiv
corespunzator) sau folosirea de conductoare tubulare de regenerare (tuburi). Produsul nostru are aplicabilitate imediata. Noi intentionam sa-l folosim in operaţii de microchirurgie a nervilor periferici, cu consimţamantul pacientului”.

Dacă timp de 30 de ani sau folosit aceleaşi metode de suturare a nervilor periferici, iată că acum această invenţie poate reface un nerv periferic în scurt timp, astfel pacientul îşi poate relua activitatea fizică, fără aşi pierde din funcţiile vitale.
Este o invenţie românească, cu un preţ românesc. In lume sunt doar două firme care produc aceşti conductori, dar la un preţ de 500 de dolari un tub de numai 2 cm. Cercetătorii români îl comercializează la un preţ de 30 de euro.

Sursa: http://premiileinovatiei.ro/conductori-nervosi-din-colagen-si-procedeu-de-obtinere-a-acestora/

Veniţi şi votaţi şi voi invenţia

  „Conductori nervoşi din colagen şi procedeu de obţinere a acestora”(BIOCOND NERV)

căci întotdeauna am avut nevoie de progrese în domeniul medical, de cercetători care să ducă medicina pe culmile dezvoltării internaţionale. Să susţinem prin acest vot, o metodă performanta, pentru vindecarea afecţiunilor cauzate de secţionarea nervilor periferici.

sursă foto
google
blogalinitiative.ro

Acest articol a fost publicat în CONCURSURI și etichetat cu , , , , . Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Demonstraţi că nu sunteţi un robot *