Susține-l și tu pe Tiberiu Albu

Da, sunt nevăzător dar îmi place rockul. Mi-a întrat în sânge de când aveam vreo 16 ani, iar de atunci „sufăr” şi de această afecţiune. Rockul îmi stârneşte amintiri. Amintirile din tabară, când ne adunam din multe zone ale ţării, când ascultam şi dansam până dimineaţa. Iar a doua zi o luam de la capăt, bineînţeles că după ce ne „dregeam” cu puţină bere.
Era, şi este, la putere Metallica şi Scorpions, cu ale lor balade, care ne făcea să uităm de toate. Nu că acum ar fi altfel. După ce am primit „şutul” acesta, de a rămâne fără vedere, baladele rock au fost cele ce m-au scos din stările de nelinişte, şi mi-au umplut sufletul atunci când mă simţeam singur.

Eram într-o seară în vizită la dragul meu frăţior, şi când întru pe uşă, duduia televizorul. Era „Vocea României”. Şi cine crezi că îşi cânta melodia??
O voce de neegalat. Te unge la suflet. Îţi „ridică” părul în cap când îl asculţi. Este el…..Tiberiu Albu.

Laudele ar fi de prisos. Aşa că, vino şi tu, oricine ai fi, călător de ocazie prin blogosfera românească, sau cititori fideli, prieteni sau colegi de suferinţă, vineri seară, 19 decembrie la ora 20.30 la Vocea României, să îl vezi pe Tiberiu şi să îl votezi. Trimite şi tu un sms la numărul 1266 astfel îl sprijinim pe Tiberiu ca să ne poată mângâia auzul cu vocea lui, mulţi ani de acum încolo. Visul acestui tânăr talent trebuie să îl sprijinim cu toţii, şi astfel vom putea asculta o voce neprelucrată, în nu ştiu ce studio.
Mai multe, puteţi afla, adicălea…..o poză, o melodie, despre artist…..şi multe altele, doar cu un clik pe pagina lui de Facebook .

Eu unul aştept, fredonând Ac-dc până diseară. Vreau să îl mai aud încă o dată înainte de a fi declarat finalistul acestei ediţii.
Şi ca să fie totul complet, aş vrea să îl cunosc şi eu pe „bătrânul rocker” Chinezu. Dau eu o bere, dar să vină dumnealui cu muzică rock din plin. Iar dacă cumva ne matolim, încercăm remediul cu moare de varză. În rest…….
SUCCES TIBERIU!

Sursa foto-infomusic.ro,ziarelive.ro

Acest articol a fost publicat în CONCURSURI și etichetat cu , , , , , . Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Demonstraţi că nu sunteţi un robot *