Clipe de bucurie

E dimineaţă iar. O nouă zi îşi face,  tăcută, prezenţa. Mă răsucesc în pat de pe o parte pe alta, semn că Moş Ene încă nu vru să plece. E şapte trecute fix. Cred că s-o fi făcut şi ziuă la ora asta. Nu văd lumina zilei, dar mă bucură nespus de mult că sunt bine şi astăzi, că viaţa mi-a dat posibilitatea să îmi fac prezenţa şi în această zi. Că doar ce…..dacă nu am vedere…..si dacă fac dializă renală? Viaţa îţi poate oferi clipe frumoase indiferent de situaţie. Doar că trebuie să le descoperi!
Mă ridic agale din aşternutul moale, dau fuga către baie, că de…..trebuie să simt răcoarea apei, să îmi învioreze faţa. 

Dar….dar….trec iute pe la conu espressor

ăla de mi l-am luat de la domo, nimeresc din fugă butonul, îl pornesc, ca până îmi răcoresc faţa, să îmi pregătească……o clipă fericită, pe care să o savurez înainte de orice activitate. Ce poate fi mai bun, decât o cafea delicioasă, pregătită la un espressor?
Îmi fericesc papilele gustative, cu aroma boabelor de cafea, şi continui să „călătoresc” prin ziua nou descoperită.

 După o jumătate de oră de sport, căci aşa îmi întreţin sănătatea, merg iute spre birou, unde aşteaptă , nerăbdător,  laptopul.

 Ajutorul meu de nădejde. Este cel ce îmi face legătura cu lumea virtuală, cel care mi-a oferit posibilitatea să scap de singurătate, să pot citi o carte electronică, să fac cumpărături online, să scriu articole pe blog, muzica să o pot asculta, este cel ce îmi  luminează viaţa din zori şi până-n seară. Îmi amintesc foarte bine de când am pus mână prima dată pe o tastatură. Un adevărat mister, care  mi-a oferit de atunci, o clipă fericită în fiecare zi. Atunci, şi cred că sunt cam 6 ani, aveam nevoie de un laptop mai performant, pe care să îmi pot instala un program de tip narator. Cel care să mă ajute în navigarea pe internet. Care îmi citeşte tot ce se afişează pe monitor. Am căutat prin tot oraşul. la toate supermarketurile, chiar şi la magazinul din colţul străzii.
 
 Din toate magazinele de profil, prin care am fost, doar aici  am găsit sprijin de calitate. Un preţ mic, ba chiar cel mai mic, un laptop performant, făcut parcă, pentru buzunarul nostru, chiar şi al persoanelor cu dizabilităţi. Din ziua aceea, am devenit mai optimist, mult mai informat, mi-a schimbat viaţa în totalitate. De atunci, îmi bucură viaţa în fiecare zi.
De ce vă spun acestea?….Pentru a vă dezvălui câteva din clipele fericite, trăite în fiecare zi. Să vedeţi că, până şi noi, cei altfel, avem clipe fericite.
Şi mă gândeam, fiind că tot vine Crăciunul, şi cică ar trebui să vină Moşul, cel de a uitat şi anul trecut să vină, ce ar fi să îmi fac un dar? Şi m-am gândit la un telefon.

Unul mai performant, care să aibă windows, pe care să meargă instalat şi Jaws-ul. Unul care să ajute să comunic cu cei dragi, aflaţi la distanţă. Cu abonament nu pot să mai iau, pentru că mai am unul, în sistem de rate fără dobândă……nu mă pot descurca….atunci o să merg tot spre personajele mele preferate…..Do şi Mo. Cei care de-a lungul a 20 de ani a câştigat încrederea noastră, a tuturor, care ne ajuta să ne putem bucura în fiecare zi de avantajele oferite de tehnologie.
Fiecare dintre noi, putem descoperi clipe frumoase, trăite zi de zi. Aroma cafeluţei de dimineată, pregătită cu uşurinţă într-un espressor, socializarea şi descoperirea de noi informaţii pe internet, cu ajutorul unui laptop performant, convorbirile cu persoanele dragi aflate la depărtare, ajutat fiind de un telefon inteligent, uşurinţa cu care îţi poţi pregăti reţetele preferate, toate aceste „minunăţii” creeându-ţi câte o clipă minunată în fiecare zi. 

Voi ce credeţi, puteţi să descoperiţi clipele frumoase, create cu ajutorul tehnologiei? A unei tehnologii performante şi de calitate, la cel mai mic preţ de pe piaţă?
„Lucrurile bune se întâmplă în fiecare zi” alături de retailerul electroit Domo. Încercaţi şi voi!

Sursa foto-brandient.com,domo.ro

Acest articol a fost publicat în CONCURSURI și etichetat cu , , , . Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Demonstraţi că nu sunteţi un robot *