Câteva lucruri pentru un decor urban reușit

Astăzi, Moş Ion, o să vă povestească lucruri frumoase, de care o să îmi amintesc mereu. Să vedeţi, dragii moşului, cum stă treaba.  Ştiţi voi…..toamna  e cam pe sfârşite, frigul nu mai întârzie mult şi noi oamenii din Străjerul de sus ne ajunăm pe lângă casă. Că de…..recoltele le-am băgat în hambare, am pus de-ale gurii în beciul casei, de toate am făcut. De acum nu ne rămâne, nouă celor trecuţi de o vârstă, decât să ne adunăm la gura sobii şi să povestim amintirile vieţii. Cât grâu ai băgat în hambar, ce o să semeni anul viitor, poveşti din tinereţe, acestea sunt poveştile spuse la şezătoare.

Aşa suntem noi bătrânii, nedespărţiţi de glia strămoşească. Am rămăs aici, în satul părintesc de unde nu o să plec decât atunci…..dar să nu vorbim despre aste lucruri. Numai fiul meu, bătul-ar vina, a plecat la oraş.  Că zice el, a vrut o viaţă mai bună, să se modernizeze, să lucreze în fabrică, să poată duce copii la şcoală. Nimic de zis, frumoase gânduri. Dar eu, om bătrân, îmi plânge inima de dorul lui şi a nepoţincului cel mic.
Dar iată că, terminând muncile câmpului, am zis eu în mintea me, că tare ar fi bine să merg la fiul meu. Este el departe, dar cu voinţa mea o să merg şi pe lună dar până in colţul ţării…..este o nimica toată. Şi mă pornii într-o vineri, pe jos, până la gară. Că nu vă spusei….nu am mers cu autobuz sau alte maşinării, căci îmi este tare teamă. Nu vedeţi câte nenorociri se întâmplă pe drumuri?
Am ajuns cam devreme în gară, aşa că timp de o oră mi-am aruncat ochii pe ici pe colo, să mai cunosc şi eu lumea.  Într-un târziu veni şi trenul. Mă urcai, şi drumul Maramu…..
Timpul trecu el destul de repede, că bătrân fiind, şi cum mă legăna trenul, am dormit aproape tot drumul. Noroc că mă trezii cu vreo zece minunte înainte de a ajunge la destinaţie. Îl văd pe băiat, stând şi numărând vagoanele, căutându-mă. Cobor, ne strângem în braţe, şi începem să povestim. Singurul lucru de care am fost supărat e că nu l-a adus pe ştrumf să îl strâng şi pe el în braţe. Dar m-am liniştit când mi-a zis că o să îi facă o surpriză. Că nu i-a spus nimic despre venirea mea.
Ajunşi, batem la uşă, şi deschide un prichindel. Când mă vede…..zdup în braţele mele….şi începe….
„Ce mi-ai adus? De ce nu mi-ai spus că vii? Vrei să mergi cu mine în parc?” şi nu mai ştiu câte şi mai câte. Dragul de el, mi-a fost aşa de dor de el….. Seara a trecut pe neştiute, ne-am jucat, ne-am povestit şi altele.

 A doua zi, fiul pleca la muncă iar eu rămân cu cel mic. Mi-a propus să merg în orăşelul copiilor şi să ne jucăm. Zis şi făcut…..Îl iau de mânuţă şi plecăm nerăbdători spre locul de joacă. Străbatem agale aleile străjuite de trandafirii frumos coloraţi, care încă mai zâmbeau în razele soarelui, de am şi zis în mintea mea că parcă este în rai. Aşa era de frumos. Pe lâgă rigolele cu flori stăteau parcă în aşteptare
„băncile” 

 cu suporţi metalici şi material lemnos, frumos aranjate, luceau de parcă erau montate atunci. Drept că m-aş fi aşezat puţin pe ele, dar ştiţi…..ştrumful nu avea răbdare. Nu durează mult şi ajungem în locul special amenajat pentru copii. Arăta precum un oraş din basm. Peste tot, în culori aprinse, de basm, erau aranjate
„echipamente tematice”  pentru cei mici. Căsuţa Castel sau omidă, vaporul era la doi paşi mai încolo, toate făcute pentru a stimula imaginaţia copiilor. Şi mă gândeam eu….ce m-aş juca şi eu un pic, că doar ce mai contează vârsta? Când vezi aşa minunăţii, nu rezişti fară să nu intri puţin.

Deodată ştrumful mi se smulge din mână şi…..dă fuga în  căsuţa tematică vapor.
Întotdeauna se visează un marinar plutind cu vaporul pe valurile mării, aşa cum a văzut el la televizor. Şi dăi şi strigă, comandă şi execută, era tot o activitate. Nu rata nici o clipă din meseria de căpitan pe navă. Mă chema să vin să îl ajut să execute ordinele, dar eram prea mare ca să pot face asta. Locul de joacă era pentru copii nu, pentru bunici.
Dar vedeţi voi…..cei de la Artdecor sau gândit şi la cei mari, când au făcut lucruri pentru decorarea oraşului. Au făcut lângă locul de joacă şi câteva mese de șah,unde părinţii şi bunicii care vin cu cei mici la joacă, să facă o partidă de şah. Aşa că iau şi eu un loc la o masă, şi încep să o studiez…..

Făcută din beton, cred că este făcută manual, din ciment alb şi marmură, semn că va rezista mult timp. Deasupra, pe blatul mesei, are montată o tablă de şah, făcută din pătrăţele de 5 centimetri grosime, din mozaic. Foarte interesantă ideea……64 pătrăţele, albe şi negre, din mozaic vopsit, pe care să joci şah. Dar ce fac eu, moş Ion, dacă nu ştiu să joc? Cu siguranţă o să învăţ şi o să îmi cumpăr şi eu o masă de asta, să o aşez în livadă,  unde voi face un joc cu vecinul Stane.

Cum stăteam eu acolo, cât de cât să mă prindă somnul, vine ţâncul într-o fugă şi îmi spune că vrea să îl dau în
„leagăn”.

Merg, că  doar ce aveam să fac. La câţiva metri străjuiau leagănele. Se urcă  el, prichindelul, pe suporul din lemn şi încep să il leagăn încoace şi incolo. Între timp, încep a studia modul în care era făcut. Doi suporţi metalici, rezistenţi, de care erau prinse două frânghii groase. Exact cum aveam eu când eram copil, numai că frânghiile erau prinse de creanga unui nuc. Îl dau eu cam o juma de oră în leagăn, dar pe urmă îi veni somnul. Căsca şi iar căsca, de nu se mai putea. Aşa că am luat drumul spre casă. Încet, încet, am ajuns. După o zi cu multă activitate…..urmează un somn dulce, nu?
Culcă-i nepoţelul în aşternutul lui moale şi am aşteptat să vină restul familiei. De cum a intrat pe uşă băiatul, am început să îi povestesc ce am văzut în parc. Despre echipamentele tematice, despre leagăne, balansoare, şi……bineânţeles, despre masa de şah. Vroiam să ştiu şi eu, om bătrân, de unde o pot cumpăra, de cine este făcută……şi am aflat.
Este făcută de specialiştii în decoruri urbane Artdecor, cei ce au o experienţă de 12 ani în amenajarea parcurilor, străzilor şi locurilor de joacă. Au un portofoliu bogat, de la bănci stradale, mese de şah exterioare, staţii de autobuz,, până la echipamente de joacă pentru copii şi echipamente fitness pentru exterior. Toate acestea, mi-a spus fiul, se pot găsi pe www.decorurban.ro   cei ce vor să facă copii fericiţi…..dar şi pe bunicii lor.
Iată că, timpul a trecut, oraşul l-am vizitat în lung şi-n lat,văzând multe lucruri frumoase, am mers în parc cu cel mic, dar a venit timpul să plec la căsuţa mea. Aştept cu nerăbdare ziua în care ficiorul, ăsta al meu, îmi va cumpăra şi mie o masă de şah, de aceea care am văzut la ei în oraş. Am rămăs cu gândul la ea…..şi la toată familia rămasă acolo. Dar ce să-i faci……soarta omului nu o poţi schimba…..nici din ţaran să faci orăsean.

Vă las cu bine, dragii moşului, până voi veni iarăşi cu o nouă povestioară de-a mea.

Acest articol a fost publicat în CONCURSURI și etichetat cu , , , . Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Demonstraţi că nu sunteţi un robot *