Amintiri din vacanță

Nu demult, în urmă cu o săptămână, am venit din vacanţă. O vacanţă cum mulţi dintre noi, cei dializaţi, îşi doresc să o aibă. Uneori mă întreb „oare cum de am avut eu norocul” să descopăr acest grup? Pe acest domn, Emanuel Ungureanu, care cu o forţă uriaşă se zbate să adune fonduri, ca în cele din urmă noi membrii acestui grup să putem petrece o vacanţă pe litoralul Mării Negre.

Tabăra sa desfăşurat în staţiunea Mamaia, într-un cadru mirific, cu mult soare şi activităţi diverse. Plecarea a fost de miercuri seara, pe data de 20 ale lunii august. Ne-am pornit cu toţii, care de prin părţile ardealului, care de prin moldova, chiar şi de prin Bucureşti…..de prin toată ţara, spre locul de întâlnire. Am zis loc de întâlnire şi nu am precizat care a fost? Daaaa…..era să uit, dar nu intenţionat.

Locul de întâlnire şi totodată şi de cazare, a fost Hotelul Tomis din faimoasa staţiune Mamaia.
După un  drum lung si putin cam obositor, a urmat o zi, ziua de joi, plină de soare. De fapt aşa au fost toate, am avut 10 zile cu soare arzător. Doar duminica a fost puţin mai înnourat şi chiar a fost o furtună venită foarte furioasă de pe mare. Când erau pe plajă Ilie şi cu Dan, pe ultimul din cei precizaţi a fost prins sub umbrela răsturnată de rafala de vânt venită ca din senin, fără a se termina cu situaţie neplacută.

Tot în aceeaşi duminică, ziua 24 ale lunii august, am călătorit spre Portul Constanţa. Călătoria a fost deosebită deoarece o porţiune bună din drum am parcurs-o cu telegondola.
O stare deosebit de interesantă, care te face să „urce sufletul până la gură”. O imagine fermecătoare a staţiunii Mamaia, văzută de la înălţime.
Ajunşi în port, la acvariu, am descoperit iarăşi ceva nou. Un loc impresionant, care aşteaptă numaidecât să fie vizitat de către orice turist. Acvariul este amplasat pe malul mării, chiar în faţa impunătorului Cazino constanţean.

Încă din anul 1958, de când a fost înaugurat, în acest obiectiv turistic se pot vedea peste 100 de specii de peşti şi vieţuitoare marine care aparţin unor zone geografice diverse.
Aceasta a fost una dintre activităţile acestei tabere, urmând alte zile frumoase, petrecute împreună cu ceilalţi „frăţiori” de suferinţă .Zilele au trecut destul de repede, alternând între şedinţele de dializă, plajă în razele fierbinţi, scăldat în apă învolburată a mării şi plimbările de seară prin toată staţiunea.

Nu o să pot uita ziua de miercuri, când am trăit o experienţă noua. Am călătorit cu vaporul! De ce o experienţă nouă?
Pentru că am mai călătorit pe apă dar nu cu vaporul şi nu pe aşa întindere de apă. Ai o senzaţie nemaiîntâlnită. Simţi cum sângele se urcă în cap, se învârte totul, parcă zbori ca pescăruşul prin suflul mării. Vezi doar apă, vezi soarele, simţi cum vaporul se onduieşte pe valuri…..lucruri neştiute. Bine că nu am rău de mare, că altfel călătoria ar fi fost cam dificilă. Trăiesc încă amintirea acelor două ore, navigând pe mare.

A urmat ziua de joi, cu plajă, poze, discuţii între noi colegii, seara am vrut să lansăm lampioane pentru cei plecaţi dintre noi. Pentru Dana şi pentru Găbiţa şi nu în ultimul rând pentru Viorel cei care au plecat dintre noi în lumi neştiute, care au lăsat viaţa de pământean pentru a lua chip de înger, şi pentru a veghea asupra noastră, a celor rămăşi aici, să fie alături de noi pretutindeni.
Nu am putut joi lansa lampioanele, se pare că ei, „îngerii” , au vrut ca să fie lansate vineri. A suflat vântul foarte puternic, aşa că a fost împosibil de dat drumul la lampoane.

Vineri, şi penultima zi de vacanţă, a fost şi mai placută. Am mers cu toată „gaşca” la Aqua Magic
Aici, un loc de poveste, unde relaxarea face casă bună cu distracţia la cote maxime.
O atmosferă de distracţie rar întâlnită, întreţinută pe parcursul întregii zile de muzică, spectacole şi concursuri organizate de echipa de animatori a parcului. Cei care au avut curaj au mers la Super Crater, Multislide, River Ride, Mega Pipe, Twister, Kamikaze, Turbo Slide, Black Hole, iar care nu au avut curaj au rămas să lenevească pe şezlongurile de pe lângă piscina principală. Timpul a trecut foarte repede, aşa că a trebuit să ne întoarcem, unii dintre noi aveam şedinţa de dializă.

Ultima zi a trecut aproape nevăzută, printre câteva ore de plajă, plimbări, stat la poveşti cu colegii. Spre seară ne-am luat rămăs bun de la „frăţiori”, cu multă părere de rău, se ştie că despărţirile sunt întotdeauna dureroase. Bagajele au fost făcute de cu seară, aşa că la ora 9 am coborât la taxiul ce ne aştepta în faţa hotelului. Am fost conduşi de dl Emanuel, un om minunat, de care nu vrei să te desparţi niciodată. Plecăm spre gară, unde ne aşteaptă misteriosul tren, pentru o călătorie nocturnă spre locurile de baştină.

A fost o vacanţă „pe cinste”, care ne-a scos din rutina de zi cu zi, şi ne-a dăruit o frântură de bucurie şi relaxare. Sperăm să avem bucuria de a ne reântâlni din nou cu tot grupul, cât de curând, şi daca va mai fi posibil într-o noua escapadă pe litoralul Mării Negre.
Vă doresc tuturor sănătate ca să ne  putem revedea şi în alte tabere, sa petrecem măcăr câteva zile pe an, în compania unor oameni minunaţi.

Acest articol a fost publicat în DIVERSE și etichetat cu , , , , . Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Demonstraţi că nu sunteţi un robot *