Primăvara în grădină

Iată că nu demult, a sosit pe meleagurile noastre, primavara. Cu un aer de învingatoare peste gerurile iernii, ne ofera raze de soare care sa ne mângâie fetele, aduce multa verdeata, covoare pastelate de flori, pasări care ne încânta auzul cu trilul lor melodios, fluturi, gâze… iată ca natura prinde viată.
Am o gradină cu care ma pot lăuda, în care ies dimineata să admir coloritul trandafirilor, să adulmec mireasma liliacului înflorit, să respir aer curat.

De cu toamnă am început să fac planuri, cum as putea sa amenajez gradina. Unde să îmi plantez ciresii, gutuiul, merii si alti butasi achizitionati de pe Covera.ro
Fiind într-un spaţiu destul de restrâns, si având vecini care „îti doresc doar binele”, a trebuit să îmi fac canale de scurgere a apei, pentru o siguranta pe timpul vremurilor ploioase.

Cum au apărut primele raze de soare, am si iesit cu toata familia la amenajarea grădinii. Curătatul viei si al pomilor a fost îndeletnicirea de care mă ocup eu, ceilalti au greblat frunzele uscate rămase de toamna trecuta şi au adunat ramurile căzute dupa tăiere. Cum dupa muncă trebuie neapărat un pic de odihnă, am luat loc pe iarba proaspat înverzita, şi am facut planurile de amenajare.

Pomii fructiferi să îi plantam pe rigolele de către vecini, în partea de la răsărit să punem rândurile cu
 rosii si ardei. în partea dinspre vest straturile cu ceapa, morcov si patrunjel.

Dar cum sunt un pasionat al florilor de trandafir, nu am exclus si aceasta floare de ami face parte din familia grădinei mele. Cu contraziceri si idei neutre, am reusit să conving si restul familiei să accepte ideea mea.

Am săpat solul cu hîrletul, desi este o suprafată destul de mare, a urmat măruntirea si nivelarea, am adus îngrasământ natural, de la vecinul Ion, pentru a ne încadra într-o recolta eco, l-am amestecat bine cu pământul proaspat măruntit, si am început însamânţarea.

Cum am precizat  în rândurile anterioare, sunt un client al magazinului online Covera de unde am procurat timp de doi ani  de zile   seminţe de roşii 

seminte de morcov, de castraveti, de ardei, si lista este foarte bogata.
Vreau să vă spun ca sunt extrem de multumit de calitatea semintelor, încoltesc foarte repede, cresc si se dezvolta văzând cu ochii. Si anul trecut am avut o recolta foarte apreciata de toata lumea. Rosii care a ajuns una singura la cca 800 gr, ardei….cu adevărat grasi, ca să nu exagerez, erau in circumferintă cât petul de 2 litri, morcovii….parcă nu se mai terminau de iesit din pământ….aveau de gând să ajunga la americani, vinete mari si sănătoase, ceapa multă si mare…..de am dat si vecinilor…..recolta bogata nu gluma.

Rasfoind paginile din magazinul Covera, nu am rezistat tentatiei de a cumpara si câtiva bulbi de flori pentru primavara. Si ce credeţi că am cumparat?

Bulbi de gladiole Win and roses, pentru a da un pic  de culoare gradinii, si bulbi de zambile, pentru a mă îmbăta cu mirosul lor deosebit.

Chiar înainte de a scrie acest articol, am fost în gradina sa văd dacă au rasărit ridichile si salata……si daaaaa au început să vietuiască.

Stiti ce ma îngrijoreaza cel mai mult? vremea fara precipitatii….Până în acest moment solul în gradina încă mai are un pic de umiditate. Pe viitor o sa instalez linia de irigatie cu picurare, achizitionata anii trecuti de la Agricover.
 Acest sistem furnizeaza apa direct la rădăcinile plantelor, efiencizând astfel irigarea si economisirea de apa.

Nu îmi rămâne decât să vă invit , când se vor coace rosiile, sau când vor înflori gladiolele si trandafirii, să vedeti si de ce nu, sa si gustati, din bunatătile gradinei mele. Si cum orice oaspete se întâmpina în zona noastra cu un paharel cu vin, o sa vă servesc cu o feteasca din cultura proprie.

Acest articol a fost publicat în CONCURSURI și etichetat cu , . Salvează legătura permanentă.

4 răspunsuri la Primăvara în grădină

  1. stefania spune:

    Ţi-ar face un cadou minunat cei de la Covera,măcar un bonus pentru cele cumpărate.

  2. Maria Calin spune:

    Tu ești cel mai fidel cumpărător de la Covera, așa că meriți un premiu pentru asta. Mult succes!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Demonstraţi că nu sunteţi un robot *