DECO

Pornind de la ideea ca „unde poate fi mai bine decât acasa”,  m-am decis într-o zi, fortat de unele împrejurari, sa îmi reamenajez înteriorul locuintei.
Se stie ca acasa este locul unde te întorci dupa o zi obositoare de munca, este locul unde te întorci din calatoria de servici sau din vacanta, este locul unde îti gasesti linistea dupa o zi stresanta.
Asa ca, zis si facut, am cautat un zugrav, si  nu orice zugrav, ci unul profesionist, am achizionat materialele necesare, greu a mai fost pina am putut lua decizia, si…..a început distractia.
Vreau sa va spun ca nu sunt adeptul rigipsului, si de aceea am preferat tencuiala cu materiale specifice.
 Peretii i-am zugravit în albastru azuriu, pentru a da senzatia ca te relaxezi sub cerul senin, iar tavanul chiar l-am decorat cu stele fosforescente, precum cerul înstelat.
Aceasta operatiune a durat ceva timp, dar  cum nimic nu este în zadar, a iesit totul precum mi-am dorit, o casa cu încaperi luminoase, cu parchet nou, deosebit, pregatit numaidecât de a aseza pe el obiectele de decor.
Dar daca tot am zis sa schimb aspectul interior, se impunea acum sa schimb si obiectele de mobilier, numai ca pe moment nu-mi permiteam, asa ca a trebuit sa le dau un alt aspect folosind obiecte decorative deosebite si inedite.
Aveam nevoie de câteva decoratiuni interioare care sa dea putina viata camerelor,  sa dea senzatia de noutate, sa le imprime ceva din personalitatea mea, ba chiar sa-mi impresioneze prietenii cand vor veni la mine.
Daca la varuit si culori ma mai pricep eu, la partea de amenajari, chiar am avut nevoie de consultanta, asa ca am cerut ajutor unui specialist, doctor in materie, Doctor Deco.
Am avut cateva intrebari de pus, referitoare la amenajarea livingului, dormitorului si nu in ultimul rand al bucatariei,cu obiecte decorative, care sa ma faca sa ma simt bine, ca doar de aia i se spune doctor,  atat pe mine, cat si pe cei ce-mi vor trece pragul. 
Va prezint in randurile ce urmeaza intrebarile mele, si bineinteles raspunsul cunoscatorilor în ale decoratiunilor, cei de la Doctor Deco.
– As dori sa imi spuneti, ce  obiecte de decor credeti ca ar creea o imagine deosebita noului meu living?
-Ati putea imbunatati  aspectul livingului, cu cateva tablouri fashion pictate pe lemn, un ceas inimi, perne decorative, un corp de iluminat, cateva vaze albe, obiecte pe care le puteti gasi in oferta noastra de pe magazinul online Doctor Deco.

-Fiind un consumator fidel de ceai ce set s-ar potrivi sa asez in fata unor musafiri, si sa  âi las in acelas timp impresionati?
– Credem ca pe masuta din living s-ar potrivi un set a cat on the roof, care include ceainic si cani, si care cu siguranta va creea o impresie placuta musafirilor.

 -Fiindca dormitorul este preferatul tuturor, cu ce as putea sa îi destind putin starea de somnolenta?
– În dormitor, patul, este principalul mobilier, iar pentru a-i aduce putina viata, ar prinde bine perne elefant, sau unele imbracate in pulover,  dându-i o nota vesela. Ar fi benefica intr-un dormitor si o veioza de dusumea, care sa iti ofere vizibilitate pe timp de noapte. Si fiindca mai trebuie sa ne si trezim, ar fi necesar si un ceas de perete, playboy

– Ca bucataria sa arate altfel,sa aiba si o nota vesela, cum ar trebui sa procedez, specificati-mi, va rog,  cateva produse din oferta dumneavoastra.
În oferta noastra puteti gasi tot felul de obiecte, precum castroane pictate, platouri a chat on the roof, spargatoare de nuci,  tavi de email, pahare si cani deosebite, chiar si sorturi si manusi.
Pe lânga aceste obiecte, care iti schimba intr-un mod unic incaperea, puteti sa descoperit in magazinul nostru si cadouri personalizate, create de specialistii nostri, dupa bugetul fiecaruia, si pentru a iesi cumva din clasicele cadouri.
Am fost multumit în totalitate de specialistii în decoratiuni de la Doctor Deco, incantat sa-I descoper, asa ca va invit si pe voi sa vedeti impresionanta colectie de decoratiuni interioare, iar daca ceea ce v-am scris in rândurile de mai sus credeti ca s-ar potrivi casei voastre, mergeti în
 Bucuresti pe strada Blanari numarul 12, unde puteti vedea în realitate cele precizate de profesionistii Doctor Deco.

<

Articol scris pentru super spring 2014

Acest articol a fost publicat în CONCURSURI și etichetat cu , , . Salvează legătura permanentă.

2 răspunsuri la DECO

  1. stefania jiga spune:

    Dupa ce o sa-ti amenajezi locuinta,o sa-ti fac cu siguranta o vizita sa vad ce ai achizitionat si sa bem un ceai impreuna.Se poate?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Demonstraţi că nu sunteţi un robot *