Agapedia, cheia spre o societate sanatoasa

„”Cel mai important lucru pe care îl avem de făcut, dacă vrem să salvăm lumea, este să educăm.”
Peter Scott
Citesc si-mi amintesc
 Sunt la ultima pagină a unei cărţi pe care aş fi vrut-o fără sfârşit. Ei! îmi zic eu, încercând să mă consolez, fiecare sfârşit vesteşte un nou început. O s-o încep pe aceea, aşteaptă de ceva vreme pe raft…aceea cu copertă galbenă. Încep să râd amintindu-mi de Tanţa şi Costel ai lui Băieşu, care ajunseseră la concluzia că au citit aceeaşi carte pentru că amândoi o citiseră pe „aceea cu copertă galbenă”. Îmi pun o ceaşcă de cafea, îmi aprind o ţigară şi privesc vălătucii de fum cu melancolia care mă cuprinde uneori. Văd prin fum chipuri şi scene dragi.
Puterea exemplului, puterea imaginatiei
E seară iar eu sunt copil, la vreo cinci ani, stând pe braţul stâng al tatălui meu, iar el îmi povesteşte despre Lulu şi despre Smucita Roşie. Eu râd cu poftă chiar dacă ştiu povestea pentru că nu e întotdeauna la fel, vorbele sunt mereu altele iar motocicleta pe care Lulu călătoreşte prin pădure este înlocuită uneori de automobilul împrumutat de la Făt-Frumosul din cealaltă poveste inventată de tata. Îl pun mereu să-mi povestească basme parodiate pentru că mă distrează la nebunie.
 
Tatăl meu îşi petrece timpul liber citind iar eu mă întreb cum o putea să stea atâta timp cu ochii într-o carte fără să se plictisească. Oare ce-o vedea acolo? Încetul cu încetul, misterul începe să se dezlege, el explicându-mi că semnele acelea tipărite sunt poveşti pe hârtie şi mă învaţă şi pe mine, una câte una, literele de tipar. Încep şi eu să descifrez titlurile din ziare şi reviste, numele actorilor din revista „Cinema” care îmi place foarte mult că „are şi poze”. E fascinant!
 
Lumea de dincolo de cuvinte.  Curiozitatea  de a afla  
Îl văd pe bunicul care ne citeşte, mie şi fratelui meu, din „Poveşti nemuritoare”, cursiv, rar şi cu o intonaţie unică, de neuitat. Stă în scaunul lui de lemn, cu spetează circulară care formează în stânga şi dreapta două braţe, ca de fotoliu. Un fotoliu rudimentar, de lemn, căruia noi îi spunem „jilţ”. Ne povesteşte şi din războiul la care a participat când era tânăr şi se bătea cu ruşii. Noi nu înţelegem mare lucru, dar îl ascultăm fermecaţi.
Glasul lui creează diverse lumi, unele stranii şi ciudate, altele colorate şi strălucitoare, toate de o frumuseţe pe care am mai întâlnit-o în anii ce au urmat, în cărţi. Mai târziu, când am început să citesc poveştile binecunoscute, frazele parcurse pe hârtie le „auzeam” în minte şi în suflet rostite de vocea bunicului.
Pasiune si daruire.
O văd pe draga mea învăţătoare la catedră, citindu-ne la ora de lectură poveştile lui Creangă. Suntem fermecaţi cu toţii, râdem în cor de năzbâtiile lui Dănilă Prepeleac, de peripeţiile lui Stan Păţitul şi aşteptăm cu nerăbdare să treacă pauza să ascultăm continuarea aventurilor lui Harap-Alb.
Sunt cel de azi.  
Au trecut anii iar eu mă gândesc tot timpul că sunt cel care sunt datorită acestor oameni care mi-au deschis porţile unei lumi la care au acces destul de puţini oameni. O lume în care binele învinge răul, o lume de visare, o lume de frumos, o lume de iubire. O lume în care îşi are cuibul fericirea de a fi. 
La proba de azi, magazinul Reeija, magazin online care oferă genti piele, cadouri femei, accesorii dama, genti dama ne provoacă să ne imaginăm cum ar putea fi  pregătiți  elevii de azi pentru viață, conștientizându-i de rolul școlii și de rolul lor în societate.

Educația este cheia care deschide poarta spre o societate normala. Fara ea ramanem la stadiul de oameni ai pesterilor.

Cartile sunt cei mai tacuti si constanti prieteni; sunt cei mai accesibili si intelepti consilieri si cei mai rabdatori profesori. Charles William Eliot

Acest articol este scris pentru proba 10,din super spring 2014

Acest articol a fost publicat în CONCURSURI și etichetat cu , , , , , . Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Demonstraţi că nu sunteţi un robot *