SCRISOAREA LUI EMANUEL UNGUREANU

SUSTINEM SCRISOAREA FACUTA DE EMANUEL UNGUREANU-ASOCIATIA PENTRU SOLIDARITATE SI EMPATIE „CLAUDIA SAFTA”

Un reprezentant al pacientilor care suferă de insuficientă renală a luat pozitie fară de rapiditatea suspectă cu care maestrul Alexandru Arsinel a primit un rinichi la institutul condus de Mihai Lucan.
Emanuel Ungureanu, cel care conduce Asociatia pentru Solidaritate si Empatie ”Claudia Safta” si care se ocupă de zeci de copii și tineri care fac dializă, cunoaște foarte bine mecanismul prin care se acordă un organ și consideră că, în cazul actorului Alexandru Arsinel, pentru că este un VIP, s-a făcut o exceptie si lucrurile au fost accelerate.
Actorul a recunoscut, vineri, 30 august, la 24 de ore de la interventia chirurgicală de transplant, că a fost norocos, primind rinichiul după 3 zile de la prezentarea la Institutul de Urologie si Transplant Renal Cluj.
Redăm mai jos scrisoarea lui Emanuel Ungureanu.

”Stimate domnule Alexandru Arșinel,
Numele meu este Emanuel Ungureanu, vă scriu în calitate de asistent social care se ocupă de 13 ani de îngrijirea a peste 70 de copii si tineri care suferă de insuficientă renală cronică, tratată prin hemodializă, dializă peritoneală si transplant renal.
Regret din toată inima că suferiti la fel ca prea multi români de una dintre cele mai cumplite boli, insuficienta renală cronică care condamnă la o moarte lentă mii de concetăteni ai nostri.
Am aflat cu bucurie împreună cu milioane de români, cărora le-asi înseninat viata cu prestatiile dumneavoastră de înaltă tinută artistică, că ati primit o sansă la viată prin bunăvointa unei familii care a hotărât să fie de acord ca o parte din corpul persoanei dragi trecute în nefiintă să trăiască prin dumneavoastră.
Sunt totusi trist si extrem de dezamăgit domnule Arsinel de faptul că ati acceptat un tratament preferential din partea unui sistem de transplant care ar trebui să ofere o sansă la viată pe criterii clare, transparente tuturor bolnavilor care au nevoie de un organ functional pentru supravietuire.
Dumneavoastră ati primit un rinichi la 3 zile după ce ați solicitat un transplant pentru că sunteti o vedetă si profesorul Lucan a decis că viata dumneavoastră este mai pretioasă decât a altora.
Dacă as fi părintele unuia dintre zecile de tineri cu insuficientă renală cronică care merg de trei ori pe săptămână cu salvarea la un centru de dializă si stau tintuiti de un pat conectati la un aparat timp de 4 ore chinuitoare v-as întreba: De ce credeti că viata copilului meu,care are 21 de ani si care face dializă de 8 ani, este mai putin importantă decât viata unui om de 70 de ani care nu a făcut nici măcar o zi de dializă?
La sfârsitul anului trecut, domnule Arsinel am fost ”sfâsiat” alături de ”familia” de copii si tineri dependenti de dializă de care mă îngrijesc de vestea mortii Adinei Bleotu, o tânără din ”gasca” noastră pe care am iubit-o enorm.
Acest om cu suflet minunat, nu împlinise 20 de ani si terminase primul an la medicină la Universitatea de Medicină din Timisoara.
A reusit această performantă cu toate că starea ei de sănătate era extrem de precară si trebuia să meargă la dializă de trei ori pe săptămână, locul unde stii sigur că te duci, dar nu stii niciodată dacă te mai întorci.
Sigur nu ati auzit de ea, nu vă acuz pentru asta.
Pentru părintii ei, pentru mine si pentru foarte multi oameni care au cunoscut-o, Adina a fost o vedetă.
Sapte ani de zile Adina a fost pe lista de asteptare si nu a avut sansa să facă un transplant de la donator în moarte cerebrală.
Această tânără care scria la 14 ani poezii ca Blaga a murit în floarea tineretii în mod dramatic, pentru că sistemul de transplant din România nu este pregătit să ajute mai multi bolnavi.
În disperarea de cauză părintii Adinei au încercat să cumpere un organ pe ”piata neagră”, dar nu au avut suficienti bani să plătească un donator care să fie compatibil cu ea.
Cred că ati auzit măcar din reportajele emisiunii ”În premieră”, a doamnei Carmen Avram, despre drama prin care trec sute de români disperati că nu îsi pot salva copii de la moarte sigură si care sunt fortati să îsi riste libertatea căutând donatori vii dispusi să îsi vândă un rinichi, alegând în felul acesta să încalce legea cu bună stiintă.
Familia Bleotu a asteptat în zadar un rinichi pe listele de asteptare din România pentru copilul lor minunat.
Donatorul viu găsit compatibil cu Adina, un excroc oribil, s-a lăcomit la bani si în acest fel niste părinti nenorociti dintre care unul chiar medic pediatru au trebuit să asiste neputinciosi cum odrasla lor se ”stinge”.
Din acest motiv domnule Arsinel ar trebui ca bucuria dumneavoastră că ati avut sansa să faceti un transplant la numai câteva zile după ce v-ati înscris pe lista de asteptare ar trebui să fie cu măsură, decentă, mai ales că rinichiul a provenit de la un tânăr care si-a pus capăt zilelor.
În timp ce dumneavoastră vă bucurati de un rinichi sănătos mii de români care iubesc viata la fel de mult ca dumneavoastră se sting pentru că nu se pot ruga ca cineva să moară pentru ca ei să trăiască sau pentru că nu au suficienti bani să-si cumpere un rinichi.
Maestre al comediei, viata miilor de anonimi pe ”marea scenă” a vietii este la fel de importantă ca a dumneavoastră chiar dacă zilele acestea vi s-a sugerat altceva.
Din declaratiile medicilor care v-au operat rezultă faptul că era important să primiti repede un rinichi ca să nu ratati un important turneu în Canada.
Ligia Bulzan, Adina Bleotu, Adina Fit sunt doar o parte din numele unor copii care si-au încheiat mult prea devreme ”turneul vietii” pentru că medici ca profesorul Lucan au primit în mod nejustificat monopol asupra vietii si a mortii.
Pe aceleasi criterii subiective ca si dumneavoastră, Maestre, în anul 2004 un cetăeean german de 46 de ani, plecat cu multi ani în urmă din România, a primit din partea domnului profesor Lucan rinichiul unei tinere de 18 ani care a fost lovită de o motocicletă.
Acel rinichi era firesc să ajungă la unul dintre tinerii care asteptau pe lista de asteptare, si nu erau putini.
Care credeti că au fost motivele pentru care cetăteanul german a primit rinichiul?
Credeti că nu s-a găsit niciun român compatibil?
Am fost martor la această tragedie pentru că lucram ca asistent social în Institutul de Transplant Renal condus de profesorul Lucan, acelasi medic care a decis în dreptul dumneavoastră că merită să trăiti.
Eu cred că dacă aveati 70 de ani si nu erati un VIP, nu ati fi primit acel rinichi.
Cineva mai tânăr care astepta de multi ani un rinichi si care ar fi avut o compatibilitate bună cu primitorul ar fi primit această sansă.
Domnule Arsinel sunteti una dintre multele vedete operate de Lucan pentru ca acesta să apară din nou pe prima pagină a ziarelor.
Pentru mine si pentru foarte multi altii, VIP-uri sunt Viorel Bora, de 15 ani, din Beclean care a efectuat un transplant la Institutul din Cluj, dar acesta nu a functionat nici un minut.
Gabi Miciu, din Bistrita, face dializă de 10 ani si medicii clujeni nu au reusit să îi transplanteze un organ functional.
Ei si multi altii ca ei au fost folositi de doctorul Lucan pentru a-si crea în mass-media imaginea unui salvator.
După ce cazurile lor au fost mediatizate cu succes, dar transplantele lor nu au functionat, profesorul Lucan a promis fiecăruia că primul rinichi provenit de la un donator în moarte cerebrală va ajunge la ei.
Multi rinichi s-au transplantat de atunci, dar lumina reflectoarelor stingându-se s-a stins cu ea si sansa lor la viată.
Vă doresc multă sănătate domnule Arsinel si sunt sigur că vă veti ruga zilele acestea ca Dumnezeu să găsească în ”farmacia” Lui o inimă bună pentru domnul profesor Lucan si să îi facă acestui chirurg strălucit un ”transplant de inimă” reusit, astfel încât acesta să îsi tină promisiunea făcută VIP-urilor mele, Viorel Bora si Gabrielei Miciu si multor altora.
Sper ca proaspăt ”transplantat de inimă” Maestrul Lucan să cânte cât mai des la căpătâiul multor amărâti anonimi din ”marea gloată” care au nevoie de un transplant melodia cu care v-a trezit din anestezie exceptionalul medic ATI, Adrian Bărbos. Promit să îl acompaniez.

Asociatia pentru Solidaritate si Empatie Claudia Safta
Cu stimă, Emanuel Ungureanu
Asociatia pentru Solidaritate si Empatie Claudia Safta”

SI PARCA NU A FOST DEAJUNS CAT A UMILIT  PACIENTII DEPENDENTI DE DIALIZA,LUCAN CAUTA JUSTIFICARI PENTRU TRANSPLANTUL LUI ARSINEL
 RUSINE INCA O DATA!

Conducerea Institutului Clinic de Urologie şi Transplant Renal Cluj, condus de profesorul Mihai Lucan, este în fierbere de la declanșarea scandalului legat de primirea preferențială a unui rinichi de către actorul Alexandru Arșinel.
”Referitor la cazul concret al domnului Arşinel, caz mediatizat excesiv în ultimele zile, precizăm faptul
că dânsul se afla pe lista ICUTR Cluj, fiind trimis la noi de către medicul nefrolog care îi supraveghea
de ceva timp funcţia renală şi care a indicat necesitatea substituţiei. În virtutea protocolului mai sus
descris, oricât de mult ar dori cineva să ajute o persoană aflată în insuficienţa renală cronică, nu poate
face acest lucru fără respectarea strictă a condiţiilor, deoarece transplantarea unui organ incompatibil
cu primitorul ar duce la respingerea rinichiului. Deci în cazul acesta a existat o compatibilitate foarte
bună, ca urmare şi evoluţia post operatorie a dlui Arşinel fiind cea dorită”, a afirmat șeful ICUTR Cluj.
”Această lista cuprinde date cât mai complete ale pacienţilor astfel încât, în momentul identificării unui
organ disponibil pentru recoltare în centrele speciale, medicii să poată verifica o primă compatibilitate
cu potenţialii primitori din baza de date (grupa sanguină, sistem imunitar, greutate, patologii asociate
insuficienţei renale, etc). Acestă listă cuprinde astăzi 3.300 de bolnavi care aşteaptă un rinichi salvator,
iar ordinea în care vor fi supuşi operaţiei de transplant depinde exclusiv de gradul de compatibilitate
cu organismul lor şi nu are nici o legătură cu nici un alt aspect de natură speculată în unele publicaţii”,
a mai subliniat Lucan, citat de Agerpres.
Medicii au luat decizia finală, privind transplantul, pe baza analizelor, pentru a risca transplantarea unui organ
incompatibil cu primitorul. ”Tot în presă au apărut nume ale unor pacienţi (copii care suferă de insuficienţă
renală cronică) ce ar fi pierdut şansa primirii unui rinichi salvator în favoarea domnului Arşinel. Ţinem
în mod special să precizăm din nou că nimeni nu poate lua locul nimănui în acest montagne-rousse al
vieţii şi al morţii, decât în condiţiile descrise mai sus şi mai mult decât atât, numele pacienţilor
menţionaţi nu apar pe lista de aşteptare a Institutului. Prin urmare, nefiind în baza noastră de date, nu-i
putem ajuta”, a mai subliniat chirurgul acuzat.

Acest articol a fost publicat în DIVERSE și etichetat cu , . Salvează legătura permanentă.

10 răspunsuri la SCRISOAREA LUI EMANUEL UNGUREANU

  1. william spune:

    Bună ziua.
    Ai nevoie de credit de nevoi personale sau de afaceri, fără stres și de aprobare rapid? Dacă da, vă rugăm să ne contactați așa cum suntem acum, oferind payday împrumuturi la o rată a dobânzii de prim. Împrumut nostru este securizat și sigur, pentru mai multe informații și aplicații, vă rugăm să răspundeți la acest e-mail. (robinsonloaninvesment@gmail.com), numele și suma necesară.

  2. william spune:

    Bună ziua.
    Ai nevoie de credit de nevoi personale sau de afaceri, fără stres și de aprobare rapid? Dacă da, vă rugăm să ne contactați așa cum suntem acum, oferind payday împrumuturi la o rată a dobânzii de prim. Împrumut nostru este securizat și sigur, pentru mai multe informații și aplicații, vă rugăm să răspundeți la acest e-mail. (robinsonloaninvesment@gmail.com), numele și suma necesară.

  3. Anonim spune:

    parerea mea este ca traim intr-o lume cumplita si efectele faptelor la fel de cumplite a oamenilor ce rezoneaza armonios cu aceasta lume …raman valabile pana la sfarsitul ei…..

  4. dacian spune:

    Doctorul Luncan trebuei sa raspunde in fata justitie pentru ca nu este corect cea ce sa intamplat alti astepata de 10 ,20 de ani un rinichi iar domnul Arsinel il primeste doar dupa 3 zile de asteptat . nu are nimeni nimic cu domnul Arsinel .Oare nu sa gasit nici o persoana din cei 1700 din romania asta care sa fie compatibil in afara de Domnul Arsinel care asteptau de mai mult de 3 zile oare ?

    • nicude spune:

      parerea mea este ca sigur se gasea din aproape 8.000 de pacienti dializati din toata tara,macar jumatate sunt trecuti pe liste.S-au facut listele in urma cu 3 luni in care au fost inscrisi toti cei care nu au boli asociate si care nu depasesc varsta de 60 de ani.Daca vor sa se disculpe sa o faca in mod profesional,sa afiseze pe site-ul institutiei analizele de comatilitate ale lui Arasinel ca sa putem face o comparatie intre toate analizele.Am mai zis-o ca banul este seff,plateste dr Lucan si luna de pe cer………mafiot

  5. Anonim spune:

    ce spuneti de atitudinea ATR vizavi de Emanuel Ungureanu si Asociatia Claudia Safta?? cati mai au incredere ca ATR reprezinta interesele pacientilor???

    • nicude spune:

      Exista oare interese fara bani?Iti raspund printr-o intrebare
      Sunt si oameni cu suflet care sa faca ceva pentru pacienti fara ca sa beneficieze de ceva avantaje.
      Manipularea este iarasi un domeniu al coruptiei.Medicii cu specializarea nefrologie se cunosc intre ei iar in A T R sunt si medicii,.Am trecut prin tot felul de situatii in care au fost implicati medici.Cand o sa vreti sa imi lasati un comentariu si va povestesc cateva din experienta neplacuta cu medici.
      Sanatate multa….anonim

  6. Domnule Emanuel
    Cum poţi denigra fără să te temi de Dumnezeu, un om deosebit care este Lucan, profesor de inimi şi suflete?
    Ai habar cîţi oameni îi datorează viata acestui om minunat?
    Printre cei transplantaţi de domnia sa se află şi fratele meu. Personal îi mulţumesc Domnului şi mă voi ruga cît voi trăi pentru el, pentru omul care se luptă cu moartea şi de cele mai multe ori învinge.
    Cât despre actorul mare şi el, Arşinel, omul care ne-a încântat tinereţea şi ne-a făcut să ne ştergem lacrima din colţul ochilor, cred că nu este cazul şăţl jignească oricine…Dumnezeu a vrut să fie compatibil, altfel nici cu toţi banii din lume nu i s-ar fi făcut transplant. Ce bine ar fi să înţelegem că nimic nu se face sub soare fără voia lui Dumnezeu. Prea multă răutate şi ignoranţă, distruge poporul român! Of, Doamne, ai milă de noi!

    • nicude spune:

      iti multumesc de vizita,si imi permit sa iti raspund[fiind o persoana dializata]
      Am stat la Cluj acum opt ani vreo doua luni si ceva asteptand sa fac un transplant cu donator parinte.Nu am vrut sa dau nimic[nici nu prea aveam]
      si m-a tot aminat de azi pe maine pina ma trimis acasa,si nu am mai vrut sa mai merg.
      Nu cunosc situatia fratelui dumneavoastra dar sa dea Dumnezeu sa fie bine pina la vreo 90 de ani.
      Domnul Emanuel nu are nimic cu domnul Arsinel ci de modul cum se procedeaza in sistemul medical rominesc.
      Daca ai bani esti bine primit si tratat,nu ai bani te descurci daca mai are cine.
      Si vreau sa remarc:sunt si medici care isi fac meseria din placere,dar nu exista padure fara uscaturi.
      Si inca un lucru trebuie specificat:
      in strainatate nu se aleg pacientii pentru transplant pe criterii sociale sau financiare,toti sunt tratati la fel.
      Sanatate multa dumneavoastra si in speccial fratelui dvs.Spunetii sa treaca pe aici pentru ca vrem sa il cunoastem ca si colegi de suferinta.

    • Anonim spune:

      Doamna Elena ar trebui sa va rugati pentru cel care va donat rinichiul fratelui dumneavoastra si familiei decedatului…sanatate maxima va doresc.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Demonstraţi că nu sunteţi un robot *