FISTULA ARTERIOVENOASA ANGIOACCES

Fistula arteriovenoasa de angioacces (Fistula Cimino-Brescia)
Definiţii:
Fistula arteriovenoasă de angioacces: este un montaj realizat chirurgical, care face posibilă
hemodializa, dar şi un diagnostic de ieşire din spital şi un titlu pentru creaţia chirurgului vascular. Practic,
este o comunicare directa dintre o artera si o vena superficiala, efectuata de un chirurg vascular.
Operaţia de creare a fistulei arteriovenoase de angioacces: este intervenţia chirurgicală prin care se
realizează aceasta (fistula). Spre deosebire de alte intervenţii chirurgicale (colecistectomie de ex. este
intervenţia, iar rezultatul este o absenţă, lipsa colecistului) în chirurgia vasculară, fistula arteriovenoasă de
angioacces, este o creaţie a chirurgului şi se numeşte aşa chiar şi în protocolul operator, la rubrica “Titlul
operaţiei”, cât şi la diagnosticul principal de la ieşirea din spital. Fistula arteriovenoasă de angioacces este
un act de creaţie (operaţia) şi rezultatul ei, creaţia, poartă acelaşi nume. Rog pe cei de la Casa de
Sănătate să nu se supere pentru plăţile cerute de spital (nu şi de chirurgii vasculari) şi calculate de
sistemul DRG pentru această operaţie (cam peste 5 puncte DRG); nici ceilalţi chirurgi să nu se supere
pentru afirmaţiile de mai sus şi să citească cu toţii în continuare (cam cum citesc cei care au nevoie de
“creaţia” asta, pacienţii ajunşi la nevoia de dializă) şi să vadă că aşa este.
Istoria şi rolul fistulei arteriovenoase de angioacces:
Sunt legate de cele ale dializei, rinichiului artificial si chirurgiei vasculare. Pentru recolta câţiva mililitri
(cm3) de sânge (pentru o analiză) este uneori nevoie de puncţii repetate, răbdare până se umple seriga cu
cantitatea de sânge necesară tipului de analiză efectuat şi chiar experienţă din partea celui care recoltează.
La efectuarea unei şedinţe de hemodializă, debitul optim este de 300-400 ml sânge/minut, adică cam 30-40
de seringi de 10 ml, recoltate din acelaşi loc (venă), într-un singur minut (o recoltare la sub 2 secunde
interval), recoltări urmate de restituiri ale aceleiaşi cantităţi de sânge, spălat de rinichiul artificial. Deci ar fi
nevoie de o recoltare alternativ cu o injecţie de 10 ml în sub o secundă interval plus epurarea (“spălarea”)
sângelui de deşeurile toxice pentru o dializă.
La începutul hemodializei, problema găsirii unui loc din care să poţi lua sânge suficient, să-l treci prin
rinichiul artificial şi să-l “speli” de uree, creatinină, potasiu (K+) şi alte deşeuri toxice pe care rinichiul
bolnav nu le mai poate elimina, era capitală. Nu existau nici catetere venoase centrale, nici montaje
vasculare de angioacces, nici alte dispozitive de acces vascular. Daca era nevoie de dializa, se utilizau
artere periferice si vene periferice, care se sacrificau, cate o pereche, la fiecare sedinta de dializa (erau
denudate, sectionate, canulate si la sfarsitul dializei ligaturate (legate). Procedura de angioacces era
riscanta si se putea solda chiar cu amputatii. Daca era nevoie de mai mult de 4 sedinte de hemodializa, in
cazurile cronice sau acute cu rinichi inca nereveniti in functie, procedura de dializa era intrerupta din lipsa
de alte vase pe care sa se poata efectua.
Pentru curăţarea întregului sânge al pacientului cu rinichi în insuficienţă renală, este nevoie de o trecere
repetată a întregului sânge al pacientului prin rinichiul artificial. La un ritm de 300 ml/min, în cca. 4 ore cât
timp durează o şedinţă de hemodializă, cantitatea totală de sânge trecută prin rinichiul artificial ar fi de
300 ml/min x 60 min = 18000 ml/oră x 4 ore = 72000 ml = 72 litri de sânge/şedinţa de dializă
Dacă aproximăm cantitatea totală a sângelui la un om cu greutate medie la 5 litri, rezultă o trecere de 14-15
ori a întregului sânge al pacientului prin aparatul de dializă.
Pasi in dezvoltarea accesului vascular:
1896: Jaboulay şi Briau (Lyon, Franţa), publică tehnica experimentală de sutură vasculară cap la cap şi
enunţă pentru prima dată detaliul tehnic de sutură eversantă.
Câţiva ani mai târziu, Alexis Carrel, născut în Lyon şi apoi emigrat în Chicago, Baltimore şi New-York,
introduce tehnica de sutură termino-terminală în trei puncte şi o tehnică de sutură latero-laterală.
1912: Premiul nobel se atribuie lui Alexis Carrel, ca recunoaştere pentru meritele în domeniul suturilor
vasculare şi transplantarea vaselor de sânge şi a orgenelor.
1924: Prima hemodializă la om, efectuată de Georg Haas (Giessen, Germania), cu durata de 15 minute, cu
ajutorul unei canule de sticlă inserată în artera radială şi reîntoarcere prin vena ulnară. Ulterior a folosit
secţionarea arterei radialeşi a unei vene din apropiere pentru plasarea canulelor, iar ca anticoagulant a
folist hirudina purificată, înlocuită în 1927 cu heparina. A efectuat astfel 11 tratamente la pacienţi uremici,
întrerupând seria datorită probabil eficienţei mici şi lipsei de susţinere din partea colegilor. A murit în 1971,
între timp recunoscut pentru introducerea tehnicilor moderne de hemodializă.
1943, mai, 17:
1960: Belding H. Scribner inventeaza (impreuna cu Wayne Quinton si David Dillard) suntul care ii poarta
numele, suntul Scribner (Scribner shunt). Primul pacient la care a fost aplicat suntul Scribner s-a numit
Clyde Shields, acest pacient supravietuind cu ajutorul dializei efectuate pe acest dispozitiv timp de 11 ani.
1966: Cimino James si Brescia Michael au inventat (imaginat, creat chirurgical, descris si implementat in
practica medicala) fistula arteriovenoasa de angioacces in vederea efectuarii repetate a sedintelor de hemodializa la pacientii cu insuficienta renala cronica in
stadiul final.

Acest articol a fost publicat în DIALIZA RENALĂ și etichetat cu , , , . Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Demonstraţi că nu sunteţi un robot *